Prima pagină » Local » A încercat să scape de gratii, deși este suspectat de tentativă de omor
A încercat să scape de gratii, deși este suspectat de tentativă de omor

A încercat să scape de gratii, deși este suspectat de tentativă de omor

14 mai 2020, 04:00,
Ciprian Nedelcu, în Local

Judecătorii au respins contestația formulată de un individ suspectat de tentativă de omor. Ieșeanul a fost încătușat recent, după un conflict pe care l-a avut cu un cunoscut

Un individ a încercat să scape de gratii, chiar dacă este bănuit că a încercat să facă moarte de om.
Judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au respins ieri contestația formulată de Viorel Marian Ioviță la măsura arestării preventive. Decizia este definitivă.
Amintim că, în urmă cu câteva zile, individul a fost arestat preventiv pe 30 de zile, sub acuzația de tentativă de omor. Hotărârea a fost luată de judecătorii din cadrul Tribunalului Iași. La scurt timp, ieșeanul a contestat decizia, sperând să fie pus în libertate.

În cătușe pentru că a vrut să facă moarte de om

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au precizat că individul a fost reținut în urma unui conflict.
Conform anchetatorilor ieșeni, Viorel Marian Ioviță l-a lovit pe un cunoscut, Constantin P. Autoritățile au fost anunțate de producerea acestui incident printr-un telefon la numărul unic pentru situații de urgență 112. La fața locului s-au deplasat un echipaj medical și unul de Poliție.
Astfel, victima a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri. Medicii care l-au îngrijit pe Constantin P. au constatat că viața acestuia a fost pusă în pericol din cauza leziunilor suferite.
De asemenea, oamenii legii l-au identificat pe Viorel Marian Ioviță, l-au dus la audieri, iar, ulterior, l-au reținut pentru 24 de ore. Mai apoi, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au formulat o propunere de arestare preventivă pe numele individului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *