Prima pagină » Local » A început sezonul furturilor din magazinele din Iași! Aproape în fiecare zi, polițiștii prind hoți. Hainele, printre articolele preferate
A început sezonul furturilor din magazinele din Iași! Aproape în fiecare zi, polițiștii prind hoți. Hainele, printre articolele preferate

A început sezonul furturilor din magazinele din Iași! Aproape în fiecare zi, polițiștii prind hoți. Hainele, printre articolele preferate

19 dec. 2023, 02:00, 4 ,
Dragos Savin în Local

În ultima perioadă, mai multe furturi au fost comise în magazinele din Iași. Polițiștii au deschis dosare penale pe bandă rulantă. Dacă vor fi găsiți vinovați, autorii riscă să stea ani grei după gratii

Se apropie Crăciunul, iar unii ieșeni s-au gândit să-și facă singuri cadouri în avans. Astfel, în ultima perioadă, oamenii legii au deschis mai multe dosare penale. De exemplu, pe de 15 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Iași au fost sesizați, prin SNUAU 112, de un angajat al unei societăți comerciale din municipiu cu privire la faptul că un tânăr de 18 ani a sustras bunuri din magazin. Din verificările efectuate a rezultat faptul că acesta ar fi sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 200 de lei, care a fost recuperat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Furturi din magazinele din Iași, ziua, în amiaza mare

Ulterior, pe 16 decembrie, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Iași au fost sesizați, prin SNUAU 112, de un bărbat cu privire la faptul că un tânăr de 21 ani a sustras bunuri dintr-un magazin din municipiu, cauzând un prejudiciu de aproximativ 450 de lei. Și de această dată, prejudiciul a fost recuperat, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Și pe 17 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Iași au fost sesizați, prin SNUAU 112, de un agent de pază al unei societăți comerciale din municipiu cu privire la faptul că o femeie de 36 ani a sustras bunuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 750 de lei, care a fost recuperat.

Măsurile care pot ține hoții la distanță

Polițiștii ieșeni au transmis că ieșenii ar trebui să instaleze un sistem de alarmă contra efracţiei, iar dacă au o firmă care deţine spaţii de depozitare exterioare este necesar un sistem de protecţie perimetrală. De asemenea, trebuie să instaleze un sistem de supraveghere şi înregistrare video, precum și un sistem de restricţionare şi control al accesului. Totodată, trebuie să monteze uşi şi ferestre care să dispună de sisteme de închidere de înaltă siguranţă.

„Asiguraţi suplimentar camerele pentru depozitarea valorilor, chiar dublarea pereţilor, montați un sistem de iluminare cu senzori de perimetru care se activează ori de câte ori se apropie cineva de magazin, este util pentru a detecta mai uşor persoanele rău intenţionate. Instruirea permanentă a angajaţilor trebuie să fie o prioritate. Aceştia trebuie să ştie să recunoască un potenţial hoţ, cum să îl descurajeze şi cum trebuie sa reacţioneze. (spre ex., angajaţii nu trebuie să ţină banii proveniţi din vânzări sau cei proprii în vitrina sau sub raftul de pe care se vând produse)”, au transmis polițiștii ieșeni.

Chiar dacă polițiștii sunt cu ochii în patru, furturile din magazinele din Iași vor continua.

Comentarii
  • De parcă i-ar pedepsi cineva pe hoți.

  • Marian Ignat

    Altii fura miliarde si nu patesc nimic,sunt plecati in tari exotice. Asta este exemplul primit de catre guvernanti si legea din Romania!!!!

  • pai daca unitatile comerciale nu practica ce sa le facem! cand vede cate unu/una sau mai multi in grup cu fizionomie (ten, par, ochi, sprancene, buze, s.a) de Rajashtan la fata, sa i se de-a „zona” pe usa afara.

  • fapte care se pot compensa altfel , problema mai mare fiind aia de lucreaza in magazine si se axeaza pe inselaciuni si alte tipuri de fapte , ageti de paza , diretori manageriali , administrativi , discriminatori , escroci axati pe falsuri sau alte tipuri de fapte diminuand calitatile produsele sau mult mai rau , facand afaceri cu bunurile distribuite spre vanzare catre oameni si asa mai departe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024