Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri a scos la concurs postul de director medical în cadrul comitetului director al spitalului, perioadă determinată – 4 ani, program 8 ore/zi (de luni până vineri).
Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri organizează concurs pentru ocuparea postului de director medical
La concursul organizat de unitatea medicală se pot înscrie persoanele care îndeplinesc o serie de condiții specifice. Acestea trebuie să fie absolvente de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea Medicină, să fie confirmate medic specialist sau medic primar. De asemenea, trebuie să aibă o vechime de minimum 5 ani în specialitate. Dosarul de înscriere se depune la secretarul comisiei de concurs cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data susţinerii concursului, în perioada 24.03.2025 – 11.04.2025. În data de 14.04.2025, va avea loc selecția dosarelor de concurs. Testul-grilă/Lucrarea scrisă de verificare a cunoştinţelor va fi susținut/ă de candidați în data de 24.04.2025, începând cu ora 10:00, urmând ca, în data de 28.04.2025, de la ora 10:00, să aibă loc susținerea proiectului. Ultima probă a concursului de angajare va avea loc în data de 28.04.2025, începând cu ora 13:00.
Ce condiții generale trebuie să îndeplinească participanții
Candidații trebuie să îndeplinească o serie de condiții generale. Astfel, pot participa la concurs persoanele care au cetățenia română sau a unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene și cele care cunosc limba română, scris și vorbit. Totodată, candidații trebuie să aibă capacitate de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și să aibă o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberată de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate.
Candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice, potrivit cerințelor postului scos la concurs, inclusiv condițiile de exercitare a profesiei. Trebuie specificat faptul că nu pot ocupa postul scos la concurs de Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni-Grajduri persoanele care au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Nu pot candida la concursul de angajare organizat de Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni-Grajduri persoanele care execută o pedeapsă complementară prin care a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de care nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii și nici cele care au comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019, privind Registrul național automatizat, cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar, plătit din fonduri publice. Nu doar Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni-Grajduri a scos la concurs postul de director medical, ci și Spitalul de Boli Cronice „Sfântul Ioan” Târgu Frumos organizează concurs pentru ocuparea acestui post.