A fost promulgată cea mai așteptată lege din România! Noua lege vizează respectarea regimului silvic, precum şi regimul sancţionator, după ce în România au fost defrișate milioane de hectare de pădure din domeniul privat și din cel public. Codul Silvic stabileşte clar legea privind tăierile ilegale de pădure. Se vor aplica sancțiuni drastice pentru cei care o încalcă.
A fost promulgată cea mai așteptată lege din România!
Noul Cod Silvic stabileşte cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure. Drumurile forestiere vor fi supravegheate video, cu sisteme tehnice de monitorizare și înregistrare, care să ajute la descoperirea furturilor şi tăierilor ilegale.
Legea silvică prevede, totodată, înfiinţarea Registrului Forestier Naţional (RFN) pentru evidenţa exploataţiilor forestiere, în care vor fi incluşi toţi proprietarii de pădure din România, pentru facilitarea prin modalităţi informatice a avizărilor şi raportărilor între diferite entităţi publice şi monitorizarea implementării serviciilor silvice. Se stabilesc clar obligaţiile şi drepturile proprietarilor de terenuri forestiere, pentru proprietăţile forestiere de până la 10 ha şi proprietăţile forestiere de peste 10 ha.
De asemenea, se introduce conceptul de ,,insule de îmbătrânire”, un mecanism prin care suprafeţele de pădure de minimum 0,1 ha, cu rol în menţinerea biodiversităţii, vor fi protejate de tăieri.
Ce sancțiuni riscă toți cei care săvârșesc infracțiuni silvice
Prin noua lege silvică sunt introduse noi infracţiuni silvice. Falsificarea datelor informatice de natură silvică şi falsul în declaraţiile informatice vor fi pedepsite cu 1 până la 5 ani de închisoare.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că s-a votat o lege care marchează un nou început în gestionarea pădurilor. Potrivit acestuia, Noul Cod Silvic răspunde celor trei perspective definitorii: conservarea pădurilor româneşti, a economiei şi a vieţii. De asemenea, noua lege promulgată oferă posibilitatea tuturor cetăţenilor de a se plimba pe jos sau cu bicicleta în orice pădure din ţară.
,,Dintre cele mai importante lucruri pe care Codul Silvic le clarifică, aş enumera accesul liber în pădurile din România – o temă intens dezbătută în spaţiul public şi scrie acum negru pe alb că accesul este liber, este nerestricţionat pentru toţi cetăţenii români, indiferent de forma de proprietate publică sau privată a pădurii. Suntem liberi să mergem să ne plimbăm în pădure şi să ne bucurăm de natură.
Aş mai adăuga faptul că am reuşit să micşorăm pragul pentru care vom confisca mijloacele de transport. Acest prag era de 10 metri cubi în vechiul Cod Silvic şi de prea multe ori constatam că hoţii de lemne fură cu doar 9 metri cubi sau 9,9 metri cubi. În actualul Cod Silvic nu doar că am micşorat limita la 5 metri cubi, avem şi un prag de 20% şi, în măsura în care hoţii fură şi mai puţin, dar, adunate, acele transporturi depăşesc greutatea de 5 metri cubi, din nou vom confisca mijlocul de transport.”
Ministrul Mediului a mai precizat că s-a introdus posibilitatea folosirii Inteligenţei Artificiale, prin noul cod care fost clarificat că pădurile României vor fi păzite în viitor prin instrumente avansate, cum ar fi imagini satelit sau puncte de monitorizare video cu Inteligenţă Artificială. Cert este că noua lege privind controlul aplicării şi respectarea regimului silvic a fost promulgată și va intra în vigoare.
Praf in ochi la fraeri !, te pomenesti ca o sa vedem scweighoffer & partners, ikea , BOR si altii la puscarie ?
vrajeala pt ‘intelectualii’ romani