Prima pagină » International » A fost identificat unul dintre teroriștii de la Viena: Un tânăr de 20 de ani, care a vrut să plece în Siria ca să lupte pentru ISIS – FOTO

A fost identificat unul dintre teroriștii de la Viena: Un tânăr de 20 de ani, care a vrut să plece în Siria ca să lupte pentru ISIS – FOTO

03 nov. 2020, 13:16,
Cristian ZAVASTIN în International

Ministrul de interne austriac a anunțat că a fost identificat unul dintre teroriștii de la Viena. Atacatorul ucis era un simpatizant al grupării teroriste Stat Islamic. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, care a vrut să plece în Siria ca să lupte pentru ISIS.

Reprezentanții poliției austriece au precizat că nu exclud ipoteza mai multor atacatori, cel puțin unul dintre ei fiind dat în urmărire.

„Suspectul era înarmat cu o centură de explozibili, care s-a dovedit a fi falsă și cu o armă automată. El era un simpatizant al organizației teroriste Stat Islamic. O anchetă detaliată este în prezent în desfășurare în mediul atacatorului, dar nu pot intra în amănunte, pentru a nu peciclita investigația noastră”, a declarat ministrul de interne din Austria, Karl Nehammer.

Patru oameni au murit în atacul terorist

Cel puțin patru oameni au murit în atacul terorist comis luni seară, la Viena, de mai mulți indivizi înarmați. Patru au fost arestați, iar unul ar fi încă în libertate și este căutat de polițiști. Un alt atacator a fost ucis, despre care autoritățile austriece au spus că un simpatizant al Statului Islamic.

Poliția austriacă a arestat în ultimele ore mai multe persoane pe care le suspectează că aveau legături cu teroristul eliminat de trupele speciale. Ministrul a precizat că forțele de ordine au avut nevoie de explozibili pentru a pătrunde în locuința acestuia.

Teroristul împiedicat să plece în Siria a comis un atac în Austria

Presa din Austria a oferit mai multe informații despre atacatorul ucis. Florian Klenk, redactorul-șef al ziarului Falter, a spus că este vorba despre un tânăr de 20 de ani, născut în anul 2000 în Viena din părinți de origine albaneză, veniți în Austria din Macedonia de Nord.

Tânărul era monitorizat de poliție pentru că se număra printre cei 90 de cetățeni austrieci care au vrut să plece în Siria pentru a lua parte la război de partea ISIS. Potrivit sursei citate, el a fost împiedicat să plece, dar poliția nu a crezut că poate organiza un atac terorist acasă.

În trecut, el a publicat pe contul său de Instagram mai multe fotografii în care apare cu mai multe arme automate, dar și imagini din momentul în care a depus jurământul de credință față de șeful organizației teroriste ISIS, relatează cotidianul german Bild. Mai mult, luni, el ar fi trimis clipuri cu atacul de la redacția Charlie Hebdo către doi prieteni de pe Instagram.

Atacurile din Viena au avut loc simultan în șase locuri

Atacul a început în apropierea unei sinagogi, dar nu se știe dacă aceasta a fost ținta reală, mai ales că nu se afla nimeni acolo. Aproape simultan, au fost raportate focuri de armă în mai multe zone din centrul capitalei Austriei, printre care un centru evreiesc, aflat în apropierea sinagogii, și la două restaurante.

Presa austriacă scrie că este vorba despre un atac coordonat, executat simultan de mai multe persoane. Localurile din centrul Vienei erau pline la momentul producerii incidentului, fiind ultima seară înainte de intrarea în vigoare a unei carantine parțiale impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.

Bugetul.ro
Adio, Parcul IOR din București în actuala formă! Primarul Robert Negoiță vrea să transforme locul de recreere din Sectorul 3 într-o oază modernă
redactia.ro
Răsturnare de situație. Cine va fi până la urmă premierul României. Nicușor Dan va face anunțul azi
Bugetul.ro
Prigoana ANAF bagă spaima în proprietarii de mașini din România. Controalele autorității s-au întețit, iar inspectorii sunt neiertători cu cei care încalcă legea
a1.ro
Neurochirurgul Leon Dănăilă, prima declarație după ce s-a scris că a murit. Cum a apărut știrea falsă despre decesul său
Playtech.ro
Metoda japoneză care răcește mașina în mai puțin de un minut. Trucul perfect ca să scapi de căldura sufocantă din mașină
observatornews.ro
Domeniul care a luat amploare în România. Se câştigă 3.000-4.000 de euro
Playsport.ro
Un bărbat s-a îndrăgostit de ChatGPT și i-a cerut să se căsătorească cu el. Iubita reală încă încearcă să...
Evz.ro
Vacanțele în România devin un lux. Cât va costa un pachet de cinci nopți
realitatea.net
Românii au găsit o nouă metodă de a păcăli aparatele de reciclare. Reușesc să obțină o grămadă de bani cu un singur pahar de plastic
SportpeSurse
EXCLUSIV Imagini devastatoare cu casa părintească a lui Ion Țiriac din Brașov. Locuința a ajuns o dărăpănătură în care colcăie șobolanii. Primarul orașului face declarații tulburătoare despre miliardar: ““Nu l-a interesat niciodată”
Playtech.ro
Ce sunt fluturii Buha gamma și de ce au apărut în număr mare în București. Pot distruge grădinile și culturile. Cum scapi de ei
Dailybusiness.ro
Pescobar umblă cu caracatița vopsită prin Londra. Britanicii s-au arătat dezgustați de preparatele afaceristului: „Prima mușcătură a fost îngrozitoare. Are un gust oribil”
RomaniaTV
Zile libere de care nu ştiai: Cum poţi să iei bani fără să mergi la job două zile. Alte concedii pe care poţi să le ceri oricând
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Adio garanţia de 50 de bani la punctele de reciclare. Românii, campioni în campania SGR
redactia.ro
Scandal între Nicușor Dan și Ilie Bolojan. De ce nu se înțeleg cei doi și soluția extremă la care se gândește președintele României
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`