Prima pagină » National » A fost emisă Autorizaţia de Construire pentru construcţia Lotului 1 al Autostrăzii Bucureşiului A0 Nord
A fost emisă Autorizaţia de Construire pentru construcţia Lotului 1 al Autostrăzii Bucureşiului A0 Nord

A fost emisă Autorizaţia de Construire pentru construcţia Lotului 1 al Autostrăzii Bucureşiului A0 Nord

14 oct. 2024, 18:42,
Redacția BZI în National

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioşteanu, anunţă, luni, că a fost emisă Autorizaţia de Construire pentru construcţia Lotului 1 al Autostrăzii Bucureşiului A0 Nord, ultimul segment pe care nu demaraseră lucrările.

„A fost emisă Autorizaţia de Construire pentru construcţia Lotului 1 al Autostrăzii Bucureşiului A0 Nord, ultimul lot al acestei autostrăzi pe care nu erau începute lucrările şi, totodată, lotul care întregeşte Coridorul de Transport Pan-european nr. IV (Constanţa – Nădlac)”, a transmis, luni, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioşteanu

Potrivit acestuia, au fost autorizate: lucrări de drum şi lucrări de artă, respectiv:

1) pod pe autostradă peste râul Dâmboviţa (km 2+999)

2) pod pe autostradă peste râul Bâldana (km 4+024)

3) pasaj pe autostradă peste CF101 Bucureşti – Piteşti şi DN7 (km 8+724), în lungime de 733 metri

4) pod/pasaj pe autostradă peste râul Colentina, CF 300 Bucureşti – Ploieşti, CF Mogoşoaia – Buftea, în lungime de 650 metri

„Durata de execuţie a lucrărilor este de 22 luni”

De asemenea, s-au autorizat lucrări de scurgere a apelor, lucrări de consolidare, noduri rutiere la intersecţiile cu DN7 şi DN1A, intersecţii şi restabiliri drumuri existente, dar şi lucrări de siguranţa circulaţiei, relocări reţele utilităţi şi iluminat rutier.

„Durata de execuţie a lucrărilor este de 22 luni, calculată de la data ordinului de începere a lucrărilor, iar săptămâna viitoare voi convoca la faţa locului toţi responsabilii, pentru a demara rapid lucrările”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit acesteia, traseul acestui lot are o lungime de 17,5 km şi se află între Autostrada Bucureşti – Piteşti A1 şi DN1, iar amplasamentul lucrărilor este situat pe teritoriul judeţului Ilfov, pe raza unităţilor administrativ teritoriale Dragomireşti-Vale, Buftea, Mogoşoaia, Corbeanca şi pe teritoriul judeţului Giurgiu, pe raza localităţilor Joiţa şi Săbăreni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 noiembrie 2024
18 noiembrie 2024