Prima pagină » Actualitate » A fost arestat după ce a accidentat două femei, dintre care una mortal. Șoferul era băut și drogat – VIDEO
A fost arestat după ce a accidentat două femei, dintre care una mortal. Șoferul era băut și drogat - VIDEO

A fost arestat după ce a accidentat două femei, dintre care una mortal. Șoferul era băut și drogat – VIDEO

03 sept. 2023, 20:40, 1 ,
în Actualitate

Bărbatul care, sâmbătă, a accidentat două femei, din care una mortal, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Șoferul se afla sub influența alcoolului și a drogurilor.

Bărbatul care a aflat sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive a accidentat două femei, din care una mortal, și a lovit cinci mașini parcate, a fost atestat preventiv pentru 30 de zile, a anunțat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov, scrie Agerpres.

”În cazul privind accidentul rutier din data de 2 septembrie a.c., produs pe strada Unirii, din localitatea Popeşti Leordeni, soldat cu decesul unei persoane şi rănirea altei victime, facem precizarea că bărbatul a fost prezentat procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, care a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cauză fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile”, a precizat IPJ Ilfov.

Bărbatul, drogat și băut, care a accidentat mortal o femeie, arestat preventiv pentru 30 de zile

La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din localitate, iar din primele verificări au stabilit  faptul că, în urma accidentului rutier, a rezultat rănirea a 2 victime, respectiv 2 femei, în vârstă 51 şi 56 de ani.

”Victimele au fost transportate de către echipajele medicale la două unităţi spitaliceşti, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, însă, ulterior, femeia în vârstă de 56 de ani a decedat”, potrivit IPJ Ilfov.

Șoferul, în vârstă de 59 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat, precum și o valoare pozitivă la consumul de substanțe psihoactive.

Șoferului i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea substanței ilegale.

Legislația pentru șoferii băuți și drogați, modificată

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a anunţat, sâmbătă. măsuri dure pentru şoferii care au consumat alcool sau droguri, acestea urmând să se concretizeze într-un pachet de iniţiative legislative.

„Nu va mai exista niciun fel de concesie pentru persoanele care se urcă la volan băute, drogate sau fără permis, dar nici pentru cei care consumă sau fac trafic de droguri. Deosebit de Legea Anastasia care îi trimite la închisoare pe cei care ucid pe şosele oameni nevinovaţi, urcaţi la volan băuţi, drogaţi sau fără permis, am propus, astăzi, în forul de conducere al PSD, acţiuni concrete, considerând că pentru fapte extreme este nevoie de legi adecvate. Un pachet de măsuri mai larg, 12 identificate într-o primă etapă, îi vizează pe cei care fac trafic sau consumă droguri. Vor fi avute în vedere măriri de pedepse, dar şi incriminarea unor fapte care favorizează traficul şi consumul de droguri”, a scris Cazanciuc pe Facebook.

El a precizat că vor fi iniţiate modificări legislative pentru înăsprirea sancţiunilor aplicate şoferilor care se urcă la volan beţi sau drogaţi, cum ar fi anularea dreptului de a conduce pentru 10 ani.

În acest sens, a adăugat parlamentarul, va fi analizată legislaţia europeană si practica CCR pentru a identifica cadrul legal care să permită chiar confiscarea autovehiculului condus de către o persoană aflată sub influenţa drogurilor sau a substanţelor psihoactive.

Comentarii
  • Ce se întâmplă cu procesul criminalului care a provocat anul trecut accident pe independentei cu 200km/h??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *