Prima pagină » National » A explodat preţul la carnea de miel. Un kilogram costă 33 de lei
A explodat preţul la carnea de miel. Un kilogram costă 33 de lei

A explodat preţul la carnea de miel. Un kilogram costă 33 de lei

20 apr. 2021, 12:34,
Alexandru Ifrim în National

În apropirerea sărbătorilor pascale carnea de miel este la mare căutare de către români. Cei care vor să aibă un miel pe masă în ziua paştelui trebuie să scoată o sumă destul de importantă din buzunar. Cu o creştere de 30% mai mare faţă de anul trecut, carnea de miel, comparativ cu cea de pui,  este de 3 ori mai scumpă.

De exemplu în Bucureşti în piaţa Obor un miel se vinde cu 33 de lei pe kilogram. Preţurile au explodat la majoritatea produselor din piaţă, de exemplu ouăle de ţară se vând la bucată şi un ou poate costa 0,80 de lei şi poate ajunge până la 1,5 lei depinde de mărimea acestuia. Un alt produs căruia i-a crescut preţul este cozonacul care se vinde pe kilogram şi a ajuns să coste mai mult decât kilogramul de miel, un kilogram de cozonac se vinde și cu 35 de lei.

Din cauza secetei şi a lipsei subvenţiilor, milelul este mai scump

Pe lângă efectul sezonier, carnea de miel s-a scumpit şi pe seama faptului că producătorii au avut cerere mai mare la export şi s-au bazat într-o măsură mai mică pe piaţa internă. Începând cu luna aprilie mieii sunt trimişi în alte ţări precum ţările arabe 1,4-1,5 lei/kg şi în Italia cu 1,5-1,6 lei/kg în viu.

O altă cauză a creşterii preţurilor este cauzată de faptul că au fost secete mare şi subvenţiile de la stat au fost înjumătăţite. În anul 2021 majoritatea produselor din care se pot pregăti mese tradiţionale de Paşte s-au scumpit faţă de anul trecut: faina s-a scumpit cu 7%, ouăle cu 3% şi laptele cu 2%.

La aceste majorări se adaugă scumpirile sezoniere. Comercianţii nu se tem că vor rămâne cu marfa nevândută deoarece sunt încrezători că de Paşte românii vor face eforturi pentru a avea măcar un mile pe masă.

În judeţul Iaşi fermierilor le trebuie aviz pentru a vinde mieii la poarta casei

Fermierii din judeţul Iaşi care vor să-şi vândă mieii de Paşte vor avea nevoie de aprobarea celor de DSVSA pentru a sacrifica mieii. Un prim spaţiu amenajat pentru sacrificarea mieilor este prezent în Piaţa Dacia, clienţii mai au o varrianta, aceea de a cumpăra miei de la stânele care au aviz de la DSVSA. Medicii au început să facă controale pentru a se asigura că totul este în regulă.

„Sacrificarea mieilor, anul acesta, se face în două locuri: în abatoare autorizate sanitar-veterinar pentru specia ovină sau în spații autorizate temporar pentru sacrificarea mieilor. Primăria a cerut autorizarea unui spațiu temporar, în piața Dacia, care a primit avizul. Consumatorii trebuie să știe că mielul este sacrificat la fața locului. Adică se duce consumatorul, alege mielul, fermierul îl sacrifică în fața lui”. susține Gabriel Ciobanu, director executiv al DSVSA Iași.

Gabriel Ciobanu: ” Fermierii, de asemenea, pot să facă o cerere la DSVSA Iași”

„Fermierii, de asemenea, pot să facă o cerere la DSVA Iași dacă au un spațiu pe care îl putem autoriza, unde să aibă condiții minime de igienă, pentru sacrificare. Atunci ei își pot sacrifica mieii la fața locului, dar tot cu vânzare directă. Aceste spații temporare vor fi deschise în perioada premergătoare sărbătorilor pascale. Deocamdată, numai Primăria Iași a făcut solicitare. Consumatorii pot să-și achiziționeze miei de la stâne, dar fermierii trebuie să aibă aviz de la medicul veterinar”, a adăugat Gabriel Ciobanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`