Prima pagină » Local » A crezut că o doare spatele din cauza ghiozdanului prea greu, dar a ajuns la spital în stare critică. O copilă de 13 ani are nevoie de ajutor – FOTO

A crezut că o doare spatele din cauza ghiozdanului prea greu, dar a ajuns la spital în stare critică. O copilă de 13 ani are nevoie de ajutor – FOTO

14 nov. 2023, 02:00, 1 ,
Cristina Doroftei în Local

Serena Elena Frittelli este o copilă în vârstă de 13 ani. În prezent este internată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, unde a început ședințele de chimioterapie. În clasa a opta, în loc să se pregătească pentru examenul de capacitate și să-și continue drumul în viață, aceasta este blocată pe un pat de spital, obligată să se lupte cu o boală gravă. Deși este un copil pozitiv, care are mereu zâmbetul pe buze, boala pare să învingă, din acest motiv, Serena are nevoie de ajutor

Totul a început în urmă cu doi ani când durerile de spate au devenit insuportabile. Nimeni nu și-a făcut griji, nici măcar fata, pentru că a considerat că sunt cauzate de greutatea ghiozdanului sau a poziției incorectei pe care o avea atunci când stătea în bancă sau la calculator. Însă durerile nu au trecut nici după ce Serena a început ședințele de recuperare cu un kinetoterapeut.

Durerile erau provocate de o tumoră malignă. Copila are nevoie de ajutor

poză cu copila de 13 ani

Deși este un copil pozitiv, care are mereu zâmbetul pe buze, boala pare să învingă, din acest motiv Serena are nevoie de ajutor

A urmat un IRM (Imagistică prin Rezonanță Magnetică) prin intermediul căruia medicii au observat o formațiune paravertebrală stângă în zona lombară. Inițial a fost considerat ca fiind un lipom. Situația era însă mult mai gravă, iar la spital a primit diagnosticul de tumoră malignă, sarcom Ewing extraosos intramuscular sacro-spinal.

Tânăra a suferit o operație prin care s-a dorit prevenirea extinderii tumorii și, ulterior, ședințe de chimioterapie care sunt un chin. Serena are nevoie de ajutor, investigațiile abia au început, la fel și ședințele de chimioterapie. Urmează un drum în Italia și tratamente care să-i redea sănătatea și copilăria.

O sumă de bani stă între copilă și vindecare

 poză cu copila de 13 ani

Totul a început în urma cu doi ani când durerile de spate au devenit insuportabile

Adolescenta are nevoie de bani, o sumă pe care familia nu și-o permite. Orice donație contează și va fi cheltuită cu multă răspundere pentru a-i reda copilei visele și o viață normală.

„Serena Elena, nepoțica mea, finuța mea. Un copil bun, sensibil. Până acum ceva timp avea visuri mărețe. Astăzi este în spital și face ședințe de chimioterapie. Duce o luptă crâncenă , care-i provoacă o durere greu de dus pentru un copil. Luptă cu această boală urâtă, sarcom Ewing Extra Osos. Mama, Lăcrămioara Anton, își duce durerea alături de ea, într-un spital unde nici măcar un pat pentru mamă nu poate fi normal. Împart același pat, sau poate mama nici nu-l mai împarte.

Are nevoie de noi, de voi oameni cu suflet mare pentru a-i ușura această luptă. Lupta pentru viață. Dumnezeu să vă răsplătească pentru tot. Din puținul vostru, ar însemna mult pentru ea. Să o purtați  în rugăciuni. Unde nu putem noi, poate Dumnezeu. ANTON LACRAMIOARA -mama RO41BACX0000001890946000 -LEI, UNICREDIT BANK SA- RO84BACX0000001890946002- EURO”, a transmis, pe rețelele de socializare, într-un mesaj disperat, mătușa Serenei.

Copilăria Serenei nu este una fericită. Este un copil care trebuie să se gândească permanent dacă va mai fi ziua de mâine și dacă durerile vor fi mai greu de suportat. Orice donație o poate ajuta să-și vadă visul împlinit, anume cel de a fi sănătoasă.

Comentarii
  • Visurili noastri toati

    Hai italienilor, bagati banul grup la mamaie ! Italia va va face sanatosi si va va indeplini visurili. Ca pe mama o cheama una si pe prunca alta, se mai pune ? Tata o fi muncind cu ziua, nasa scrie si posteaza, bai, asta e o famiglie unita, deci scoateti euroii. Care asigurare, care formular european…banul in cont si visurili la usa !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 decembrie 2024
20 decembrie 2024