Prima pagină » International » A avut loc cel mai mare schimb de deţinuţi între Est şi Vest de la Războiul Rece încoace
A avut loc cel mai mare schimb de deţinuţi între Est şi Vest de la Războiul Rece încoace

A avut loc cel mai mare schimb de deţinuţi între Est şi Vest de la Războiul Rece încoace

01 aug. 2024, 21:20,
BZI.ro, în International

Reporterul american de la Wall Street Journal încarcerat în Rusia, Evan Gershkovich, şi fostul puşcaş marin american Paul Whelan se numără printre cei 24 de deţinuţi din Statele Unite, Rusia şi o serie de aliaţi ai acestora eliberaţi joi în cel mai mare schimb de deţinuţi de la Războiul Rece încoace, transmite News.ro.

Casa Albă a declarat că SUA au negociat acest schimb complex cu Rusia şi alte ţări. Aceasta a declarat că opt persoane deţinute în Occident au fost trimise înapoi în Rusia. Germania a confirmat că printre aceştia se numără Vadim Krasikov, condamnat pentru uciderea unui disident exilat la Berlin.

10 deţinuţi, inclusiv doi minori, au fost transferaţi în Rusia, 13 în Germania şi trei în Statele Unite

Turcia, care a coordonat acest schimb, a declarat că 10 deţinuţi, inclusiv doi minori, au fost transferaţi în Rusia, 13 în Germania şi trei în Statele Unite. În cadrul schimbului au mai fost implicate Polonia, Slovenia, Norvegia şi Belarus.

Casa Albă a publicat lista cu numele persoanelor eliberate în cadrul schimbului de deţinuţi Est-Vest, inclusiv trei cetăţeni americani şi un rezident permanent legal care se întorc acasă din Rusia: Evan Gershkovich, Paul Whelan, Alsu Kurmasheva şi Vladimir Kara-Murza.

Doisprezece cetăţeni germani şi deţinuţi politici ruşi se vor întoarce în Germania: Dieter Voronin, Kevin Lick, Rico Krieger, Patrick Schoebel, Herman Moyzhes, Ilia Iaşin, Liliia Ceanişeva, Ksenia Fadeeva, Vadim Ostanin, Andrei Pivovarov, Oleg Orlov şi Saşa Skocilenko.

Opt persoane se întorc în Rusia: Vadim Krasikov (din Germania), Artem Viktorovici Dulţev (din Slovenia), Anna Valerevna Dulţeva (din Slovenia), Mihail Valerievici Mikuşin (din Norvegia), Pavel Alekseevici Rubţov (din Polonia), Roman Selezniov (din Statele Unite), Vladislav Kliuşin (din Statele Unite) şi Vadim Konoşcenock (din Statele Unite).

Potrivit unei persoane familiarizate cu această chestiune, în schimb au fost implicaţi şi doi copii, care însă nu erau deţinuţi, arată CNN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *