Astăzi, 31 martie 2025, se împlinesc 92 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai mari personalități ale literaturii române din secolul XX: Nichita Stănescu. Poet al paradoxurilor și al metaforelor tulburătoare, Stănescu a fost o figură emblematică, alături de George Bacovia, Lucian Blaga și Tudor Arghezi, în definirea poeziei moderne românești.
Prin opera sa, Nichita Stănescu a reușit să facă din poezie o artă profundă, în care fragmente din realitate, vis și abstractizare se împletesc într-un mod unic.
92 de ani de la nașterea poetului Nichita Stănescu!
Născut la Ploiești, în 1933, Nichita a avut o copilărie marcată de un context familial complex. Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, provenea dintr-o familie de nobili ruși refugiați în România, iar tatăl său, Nicolae Hristea Stănescu, era un fost țăran devenit meșteșugar și comerciant. Deși provenea dintr-un mediu modest, pasiunea pentru literatură și artă s-a manifestat de timpuriu. A urmat Liceul „Sfântul Petru și Pavel” din Ploiești, iar mai târziu Facultatea de Filologie a Universității din București.
Debutul său în poezie a avut loc în 1957, în revistele „Tribuna” și „Gazeta literară”, iar în scurt timp Nichita Stănescu și-a făcut un loc deosebit pe scena literară românească. Poezia sa a evoluat într-un ritm constant, iar lucrările sale au fost caracterizate de o adâncă introspecție și de o căutare constantă a sensului vieții, iubirii și morții. Celebra „Sensul iubirii”, primul său volum, a fost publicat în 1960 și a marcat începutul unei serii de lucrări fundamentale care aveau să-l stabilească drept unul dintre cei mai importanți poeți români.
În anii ’60 și ’70, Stănescu a publicat volume celebre precum „O viziune a sentimentelor”, „Dreptul la timp” și „Necuvintele”, iar în 1975 a fost recompensat cu Premiul internațional „Johann Gottfried von Herder”. Totodată, poetul a avut o activitate editorială prolifică și a devenit un nume bine cunoscut în cercurile literare, fiind redactor și publicist la reviste prestigioase precum „Luceafărul” și „România literară”.
Pe lângă realizările literare, Nichita Stănescu a fost o personalitate complexă, cu o viață personală adesea zbuciumată. În ciuda succesului său literar, poetul s-a confruntat cu un viciu extrem de puternic: alcoolismul. Aproape toți cei care l-au cunoscut au povestit despre dependența sa de băuturi alcoolice, care, în ciuda efectelor devastatoare asupra sănătății, părea să-i sporească energia creativă și luciditatea în fața propriei suferințe. Nichita consuma cantități mari de vodcă în fiecare zi, iar acest viciu avea să-i afecteze grav starea de sănătate, lăsându-i urme fizice vizibile și chiar ducând la diagnosticul de ciroză hepatică.
Nichita Stănescu și Dora
Un alt moment semnificativ din viața poetului a fost întâlnirea cu Dora, femeia care l-a salvat din capcana alcoolismului și l-a sprijinit în momentele sale cele mai critice. Dora, o tânără studentă la Filologie, l-a însoțit pe Nichita în ultimii ani ai vieții sale, devenind un sprijin esențial în lupta acestuia cu demonii săi. Cu ajutorul ei, poetul a reușit să depășească momentele de izolare și să înfrunte propriile sale fragilități. În ciuda stării sale precare de sănătate, Dora a fost o prezență constantă în viața lui, oferindu-i nu doar suport fizic, ci și o legătură emoțională profundă.
Viața lui Nichita Stănescu a fost marcată și de o curiozitate profundă față de moarte, un subiect pe care l-a abordat în numeroasele sale lucrări. Chiar și în momentele sale de suferință, poetul nu s-a temut să reflecteze asupra morții și să descrie în cuvinte ce simțea în acele momente. Se spune că în ultimele zile ale vieții sale, Nichita Stănescu a avut o viziune aparte asupra morții, spunând cu un zâmbet „Verde rece!” înainte de a închide ochii pentru totdeauna. În ciuda durerii și suferinței, moartea nu l-a speriat, ci l-a fascinat ca un subiect al reflecției filozofice și al imaginației poetice.
Pe lângă acest fenomenal talent literar, Nichita Stănescu rămâne un simbol al dedicării față de artă și al unei vieți trăite cu intensitate, dar și cu contradicții. La fel cum spunea el însuși, „Viața asta trece prea repede, îngrozitor de repede. N-apuci să te naști, c-ai și îmbătrânit. Și punct.”, Nichita a înfruntat viața cu o amestecătură de luciditate și fragilitate, iar fiecare pas al său a fost marcat de o autenticitate rar întâlnită.
Pe 13 decembrie 1983, Nichita Stănescu a murit, lăsând în urmă o operă care continuă să răsune în inimile cititorilor de toate vârstele. Deși poetul a trăit într-o perioadă în care regimul comunist se afla în apogeu, iar libertatea de exprimare era limitată, Stănescu a reușit să își păstreze independența și integritatea artistică, devenind un simbol al unui adevărat creator.
Astăzi, la 92 de ani de la nașterea sa, Nichita Stănescu continuă să rămână un far al literaturii românești, iar opera sa este studiată și admirată în întreaga lume. „Sensul iubirii”, „Roșu vertical”, „Oul și sfera” și „Clar de inimă” sunt doar câteva dintre volumele care demonstrează geniul său. În ciuda trecerii timpului, cuvintele lui Nichita Stănescu trăiesc în continuare în poeziile care au transformat poezia românească într-o artă universală, valabilă dincolo de granițele țării.