Guvernul României a dat o lege de noaptea minții. Românii din Diasporă care nu pot dovedi proveniența banilor trimiți în țară vor fi impozitați cu 70% din suma trimisă. Această lege ar putea să ducă la un colaps economic nemaivăzut.
70% impozit pentru românii din Diasporă care trimit bani în România
Românii care obțin venituri din străinătate și nu pot justifica proveniența acestora vor fi supuși unui impozit de 70%. Începând din iunie 2024, veniturile din surse necunoscute vor fi taxate cu 70%, iar specialiștii subliniază că persoanele fizice au la dispoziție aproape nouă luni pentru a se conforma voluntar. În caz contrar, riscă să piardă majoritatea veniturilor nejustificate în urma unui control fiscal.
Această măsură se aplică și celor care au muncit în străinătate și revin în țară fără a putea dovedi sursa câștigurilor. Contribuabilii au astfel aproape nouă luni pentru a-și revizui veniturile, a identifica clar natura și sursa acestora, și a se asigura că pot justifica proveniența banilor.
De la 1 iulie 2024, se propune ca veniturile persoanelor fizice a căror proveniență nu poate fi dovedită să fie impozitate cu 70%. Scopul acestei măsuri este de a crește conformarea voluntară a contribuabililor și de a îmbunătăți încasările bugetare, conform proiectului de lege pregătit de Guvern pentru adoptare în Parlament.
Conform proiectului, în cazul în care inspectorii fiscali descoperă venituri din surse neidentificabile la persoanele fizice, impozitul va crește de la 16% la 70%: „Orice venituri obținute de persoanele fizice, constatate de organele fiscale conform Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată, se impun cu o cotă de 70% aplicată asupra bazei impozabile ajustate. Prin decizia de impunere, organele fiscale vor stabili cuantumul impozitului și al accesoriilor.”
În acest context, persoanele care știu că au venituri nejustificate ar trebui să ia măsurile necesare pentru a se conforma voluntar în perioada rămasă până la majorarea cotei de impozit.
Guvernul PSD-PNL o tragedie pentru această țară
Legislația recent propusă de guvernul PSD-PNL este contestată vehement, considerată de mulți ca fiind o măsură absurdă, având în vedere că economia României depinde în mare măsură de sumele considerabile de bani trimise din Diasporă. Acești bani, obținuți cu greu de românii care muncesc în străinătate, sunt folosiți pentru construcția de case, achiziția de apartamente și alte investiții, alimentând astfel economia națională. De exemplu, un român care trimite 500 de euro pe lună acasă contribuie indirect la bugetul statului, deoarece banii sunt cheltuiți pe produse și servicii locale.
Noua lege, dacă nu va fi amendată, riscă să fie percepută ca un act de furt legalizat. Teoretic, legea ar putea avea sens dacă ar fi aplicată pentru a verifica averile nejustificate ale politicienilor și pentru a dispune sechestrul bunurilor acestora. Cu toate acestea, există un scepticism generalizat că acest lucru se va întâmpla, având în vedere că legea pare să fie orientată mai degrabă împotriva cetățenilor obișnuiți.
Este bine cunoscut faptul că numeroși politicieni duc un trai luxos, cu mașini de sute de mii de euro, bunuri care nu pot fi justificate prin salariile de bugetar. Totuși, se anticipează că aplicarea legii va afecta, ca de obicei, oamenii cinstiți și corecți, în timp ce adevărații beneficiari ai corupției rămân nepedepsiți. Această situație subliniază încă o dată necesitatea unei aplicări echitabile și riguroase a legii, pentru a asigura o justiție socială autentică.
Mai bine pt hoții din interiorul țării,cei care au jefuit tara, ălora să le confiște averile nu celor ce au fugit de sărăcie.
Mai bine pt hoții din interiorul țării,cei care au jefuit tara, ălora să le confiște averile nu celor ce au fugit de sărăcie.
Nu mai trimitem bani in conturile din România.
…poți trimite bani,doar că va trebui să justifici proveniența lor.
Problema e că vor trage mai întâi din bani,vor fura din banii trimiși,trimiti 1000 de euro,ai tăi vor primi doar 300,nici in filmele cu mafioți nu vezi de astea…,după care tu va trebui să vii acasă,frumușel,să vezi primarul,consilierul,să raportezi,frumușel,cum stă treaba…să votezi eventual,tot frumușel,si dacă e posibil să nu mai pleci,e și mai frumușel pt EI,…că asta vor,să aducă toți românii în țară,să’i voteze….frumușel.
avem două lucruri frumușele pt acest guvern frumușel…să ne fure banii și să’i votăm,nu mai repet,că știi ce cuvânt urmează…
Mă mut in Spania și le dau la cioc 70 la sută
Eu nu mai trimit o să îmi părinții în Spania și am terminat tot,iar pensia de o încasează părinții mei de la statul român îi vor cheltui aici în Spania și va fi ok pentru statul român hoț și plin de haimanale
Eu nu înțeleg cu poporul român mai suportă astfel de conducere care este vândută până în măduva oaselor,clar această lege este furt la drumul mare.Clar ca eu personal nu aș trimite ce am economisit prin banca lașilor; pentru că acești oameni nu știu decât niște lași să fie care doresc să se întrețină din osteneala altora,dar cred și sunt sigur că Bunul Dumnezeu v-a aduce un capăt acestei tiranii!!!
Ai foarte mare dreptate
Oameni buni Trezirea nu mai dormiți
Păi și normal că legea este bună cine este cinstit și lucrează cinstit va putea să și documenteze bani doar bani veniți din furturi droguri proxenetism și munca la negru nu se vor putea dovedi că nu sunt fiscalizați :)!
Bãi inteligentule,tu ãla care le stii pe toate, cei care obtin bani din droguri, proxenetism,etc. nu trimit bani in țarã,cel puțin nu pe cala legalã. Cei care au plecat sa lucreze afarã si trimit bani familiilor rãmase în țarã lucreazã aproape cu toții cinstit, din greu și cu mari eforturi. Du-te la WC, trage apa, dar nu uita sãte arunci înainte!
Sa nu mai trimita lumea bani in conturi.
Nu ar fi normal ca oricine nu poate justifica sursa banilor sa fie impozitat suplimentar? Adică vrem să trăim într-o societate in care unii prosti plătesc toate taxele in timp ce alții fac bani din ilegalități și beneficiază de toate infrastructurile plătite de cei corecți (spitale, scoli, pensii)? Daca asta vrem atunci meritam sa disparem ca societate in 50 de ani
Lucrez în străinătate și am un venit net de aproape 50000€ plus alte învârteli, ciubucuri, etc in jurul la 500€ pe lună. Din bani ăștia trimit acasă în contul fetei circa 30000€ pe an. Soția și ea lucrează în străinătate iar bani ce ii trimite ea sunt cam 20000€ pe an. Pai adica după ce muncim că proștii, unul într-o țară și altul în alta sa pentru un trai mai bun acasă (că doară nu om sta aici o veșnicie) se gândesc idioții să îmi ia din 50000€ trimiși acasă 70% adică 35000€ … Să fac ceva pe capul lor, asta nu ii viață. Deși îmi este dor de țară… Am să îmi iau copilul și soția și vedem unde ne stabilim, dar în România cel puțin 10 ani nici vorbă. Cu timpul poate se schimbă și la noi clasa politică. Să își ia lumânări odată clasa politică din cei 70% și să și le pună pe piept.
Ți-ai răspuns singur la întrebare. Practic aia 50k pe care ii faci corect poți să îi trimiți cui vrei, când vrei pentru că ai justificare pentru ei, probabil contract de munca. Din cei 500 lunar ar trebui sa îți oprească 70% pentru că pot proveni din activități ilegale (proxenetism, tragic de migranți, trafic de droguri). Pe de altă parte și realizarea de venituri la negru tot infracțiune este, deci oricum este ilegala sursa celor 500 de euro. Dar e normal sa fie așa într-o societate normala și civilizata. Problema la noi e că încă avem socialismul în sânge și credem că statul trebuie doar sa ne dea fara ca noi sa dăm nimic statului. E utopic nu?
O să ne apucăm cu toții să dăm meditații ca Joiana de la Cotroceni și să ne comandam câte o mătușa Tamara că aici nu se impozitează nimic.
Avem hoți autorizați precum IFN,Țiganii care pe lângă ajutor social mai au și câte un amărât de palat, traficanții de droguri și carne vie etc.etc.etc.
…poți trimite bani,doar că va trebui să justifici proveniența lor.
Problema e că vor trage mai întâi din bani,vor fura din banii trimiși,trimiti 1000 de euro,ai tăi vor primi doar 300,nici in filmele cu mafioți nu vezi de astea…,după care tu va trebui să vii acasă,frumușel,să vezi primarul,consilierul,să raportezi,frumușel,cum stă treaba…să votezi eventual,tot frumușel,si dacă e posibil să nu mai pleci,e și mai frumușel pt EI,…că asta vor,să aducă toți românii în țară,să’i voteze….frumușel.
avem două lucruri frumușele pt acest guvern frumușel…să ne fure banii și să’i votăm,nu mai repet,că știi ce cuvânt urmează…
Ne-am tampit de tot. Pai muncum afara si platim taxe, in tara in care avem rezidenta. Cum sa ceara statul roman taxe, pentru ce? Astia sunt cretini, rau de tot! Ce implicare ai tu stat roman, in afara de faptul ca vin bani in tara si ar trebui sa multumiti acestor oameni. Vai mama voastra de politicieni corupti!
Treaba e simpla, nu mai votat aceeiasi idioti, ei o sa vadă singura cat scade PIBUL Tarii dupa o asemenea măsură o sa vadă ca nici nou o sa mai fie votati, ca majoritatea banilor vin din Diaspora și cei ce vin in strainatate isi deschid PFA de forma și restul banilor ii iau in mână, deci nu o sa poate justifica banii, asa ca nu o sa mai trimită, aici nu ii afecteze pe cei cu funcții, ci pe muncitorii de jos, construcțiile, agricultura si pe cei ce lucra în restaurante. Aceștia nu vor mai trimite bani. Sfatul meu spneti la cat mai mulți sa nu mai voteze aceleași Partide, ca sunt niște idioți.
Tot vorbit de pnl psd … Vrem nume 😂😂😂😂
Nu este mai bine sa aruncam noi gunoaiele astea de politicieni in pușcării? De ce sa plecăm noi din țară?
Subscriu! Unirea și jos cu ei!
Tradatori criminali!
Taci drq ului din gura, tot vei fi impozitat 70% oricum ai demonstra cum ai facut banii, dupa ce ca votati toate jegurile mai le tine ti si partea, chiar sunteti inapti la fel ca si talharii de la conducere… nu e datoria mea sa justific nimic, daca vor justificare sa intrebe statul unde lucrez. Toate noi sa le facem si ei sa steie cu manganu la soare ? Asa nu mai trimit nimic parintilor si asta este, statul roman sa imi iei cucu la tranta
Noi am construit țara noastră ca altfel rămânea o dărâmături.Am fost și suntem cinstiți. Vedeți de averile celor de milioane nu de câteva mii câștigate cu amar.incepeti de sus în jos și sa vedeți cum crește bugetul. Săracul merge la război Săracul plătește tot și nu are dreptul sa trăiască. Felicitări celor ce fac legi. Vedeți întâi de averile voastre. Rușine pt. Națiunea Română.
Păi dacă muncești cinstit, cu contract, de ce să iți fie frică de această impozitare. Asta este bine pentru cei care merg în străinătate și ciordesc, înșală, tâlhăresc și fac alte șmecherii pentru a obține bani murdari.
Marea problemă este în România, unde dacă s-ar da și aici o asemenea lege… dar nu se va da niciodată!
Lepre precum dragnea, voiculescu și toate celelalte excremente umane vor scăpa și trăi fericiți până vor crăpa de la blestemele noastre!
Jos cu ei și la pușcărie sa muncească și sa construiască tot ce au distrus în 34 de ani. Ciuruitul a lăsat o tara ca o floare și un popor educat, școlit sănătos și bogat.
Ăștia i. 34 de ani neau adus în faliment și vor sa disparem ca națiune.
Sa va iau guvernu în undita
Va dau mumu
Nu o sa vedeți nimic de la mine personal
Toti analfabetii functionali care comenteaza contra pun botu la titlu articolului din ziarul diareeic.
SE IMPOZITEAZA BANII CARE NU SE POT JUSTIFICA PRIN MUNCA CINSTITA.
Stiti ca se trimit in tara sume uriase pt a fi spalate?? In tara banii se depun in banca si se retrimit inapoi in sume mai mici prin transfer bancar. Devin bani curati.Cu legea asta bancile sunt obligate sa sesizeze ANAFura masii.Atat.
Bine ca aveti cap numai cae vid pe acolo.
Parlamentul jos și sar putea sa pornească al 3 război mondial toată diaspora se va întoarce cât de curând și vor înlemni tot parlamentul și tot guvernul jegos care acolo stau doar pizdele jegoase care sunt doar femei în haine de bărbați vor fi eliberați toți din pușcărie vor ieși și romii și românii și vom doborî parlamentul României care na tot vandut atâția ani să vă fie teamă de românii de diaspora când se vor întoarce înapoi în țara lor că atunci când o vom face va ieși al 3 război ori murim noi ori casa poporului
Sa impoziteze politicienii cu 200% și confiscarea averilor nejustificate și a pensiilor speciale. Nu pe cei ce-și rup cârcă in afara țării. Rușine fomiștilor și slugilor care ne conduc.
Bãi inteligentule,tu ãla care le stii pe toate, cei care obtin bani din droguri, proxenetism,etc. nu trimit bani in țarã,cel puțin nu pe cala legalã. Cei care au plecat sa lucreze afarã si trimit bani familiilor rãmase în țarã lucreazã aproape cu toții cinstit, din greu și cu mari eforturi. Du-te la WC, trage apa, dar nu uita sãte arunci înainte!
Burghezia Comunista din România ia dela cei ce muncesc și dau la cei ce nu muncesc