Prima pagină » WoW! » Sanatate si frumusete » 6 modalităţi de a micşora monturile de la picioare, fără operaţie
6 modalităţi de a micşora monturile de la picioare, fără operaţie

6 modalităţi de a micşora monturile de la picioare, fără operaţie

18 feb. 2020, 12:56,
în WoW!

Aproximativ jumătate dintre adulți au monturi. Chiar dacă acestea apar mai des la femei, ele pot fi moștenite sau se pot face din cauza purtării de încălțăminte inadecvată și sunt dureroase, inconfortabile și inestetice. Învață acum câteva moduri în care poți face această problemă să dispară, fără a apela la un chirurg.

1. Scoate-ți încălțările și mergi desculță

Umblă desculță de câte ori ai ocazia. Acest lucru te va ajuta să-ți întărești mușchii picioarelor și să faci osul de la degetul mare să revină la locul lui. În plus, picioarele se vor simți ușurate, dar dacă te doare să mergi în tălpile goale, atunci poți merge desculță măcar prin casă, pe covor.

2. Ardeii iuți ajută împotriva inflamației

Ardeii iuți roșii ajută la îndepărtarea inflamațiilor prin încălzirea zonei pe care sunt aplicați și îmbunătățirea circulației sângelui. Pentru a-i putea folosi pe post de tratament, aceștia trebuie mai întâi tocați, apoi poți alege dintre următoarele modalități de aplicare:

Stoarce zeama din ardei și aplic-o pe mont, apoi dă-te cu puțină vaselină pe acea zonă și înfășoară piciorul într-o cârpă. Lasă soluțiile să acționeze timp de 15 minute. Amestecă o măsură ardei cu 2 măsuri ulei de măsline și aplică totul pe mont, apoi masează ușor zona afectată timp de 15 minute. Dacă simți că te arde puternic, atunci redu cantitatea de ardei, după care poți crește din nou proporțiile, treptat.

3. Întărește-ți mușchii tălpilor

Exercițiile fizice și de gimnastică medicală te vor ajuta să îți întărești mușchii din jurul tălpilor și vei scăpa astfel de durerea provocată de monturi. Trebuie doar să ai răbdare și să nu te grăbești când efectuezi aceste exerciții, ca să nu suprasoliciți zonele inflamate.

Stai dreaptă în picioare, cu tălpile goale, lipite de pământ, și apasă pe degete timp de 10 secunde, fără a ridica călcâiul, apoi ridică-le timp de alte 10 secunde. Repetă totul de câte 5 ori la fiecare picior. Calcă pe un prosop și încearcă să-l tragi spre tine, strângând degetele, apoi relaxându-le. Repetă de câte 5-10 ori pentru fiecare picior.

4. Gheața reduce durerea

Gheața te scapă de durere și reduce inflamația. Ai nevoie doar de câteva cuburi de gheață și o cârpă curată. Pune cuburile în cârpă și cârpa pe mont, dar nu apăsa prea tare, doar ține-o acolo timp de 10-20 minute. Poți folosi acest tratament 1 dată sau de 2 ori pe zi.

5. Uleiul de ricin reduce dimensiunea monturilor

Uleiul de ricin este un antioxidant cu proprietăți antimicrobiene, ce ajută la reducerea inflamațiilor și îndepărtarea durerii. El este folosit adesea în diverse tratamente pentru monturi, așa că poți încălzi 50-100 ml, apoi să-l aplici direct pe mont. Înfășoară-ți piciorul într-o cârpă sau un prosop, ca să păstrezi acea senzație de căldură și ține-l așa timp de 20 minute. Repetă operațiunea 1 dată sau de 2 ori pe zi.

6. Proteze speciale

Protezele tratează în mod eficient monturile, deoarece, contrar așteptărilor, chiar te ajută să te simți mai bine când te încalți cu pantofii, pentru că împiedică frecarea pielii și schimbă poziția degetului. În plus, ele fixează degetul în poziția corectă, naturală, ceea ce va face că, într-un final, osul să revină în poziția care trebuie.

În ziua de astăzi, există mai multe tratamente de corectare a monturilor și ar fi bine să le încerci mai întâi pe acestea în loc să apelezi direct la bisturiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`