Guvernul din Ucraina susţine că sunt 500 de miliarde de dolari, pierderi din cauza războiului. Raportul a fost întocmit luni, la aproximativ o lună din momentul în care au început ostilitățile. Ministrul Economiei a transmis că suma menționată face referire doar la pierderile directe generate de distrugerea infrastructurii. Din punct de vedere economic, suma este mult mai mare dacă e să ținem cont de faptul că sunt milioane de oameni care au plecat deja din Ucraina, iar încasările de la stat au scăzut dramatic în ultima lună.
În altă ordine de idei, sunt multe orașe afectate de bombardamentele rusești. Vă aducem aminte faptul că în Mariupol sunt numeroase clădiri dărâmate. În orașul menționat anterior există și o situația mai dramatică dacă e să ne raportăm la civilii care sunt afectați direct. Rusia a transmis că vor lua toate măsurile umanitare necesare dacă forțele armate se vor preda, lucru care nu s-a întâmplat.
Pierderi în Ucraina în valoare totală de peste 500 de miliarde de dolari
Ministrul Economiei din Ucraina a postat un anunț cu o sinteză a primei luni de război din Ucraina. Oficialul guvernamental susţine că în aceste momente în Ucraina sunt pierderi de peste 500 de miliarde de dolari. Ministrul a subliniat că sumă se referă la pierderile directe prin distrugerea infrastructurii. În acest context se pare că suma este una mult mai mare dacă este raportată şi din punct de vedere economic. Vorbim despre exodul a milioane de ucrainieni – ONU susţinea că sunt aproximativ 10 milioane care au plecat- dar şi de raza şomajului şi diminuarea puternică a consumului şi a încasărilor statului.
Ministrul a punctat faptul că sunt aproape 8.000 de kilometri de drumuri care au fost avariate sau distruse, dar și zeci de gări și aeroporturi avariate. Zece milioane de metri pătraţi locuibili şi 200.000 de maşini au fost distruse în mai mult de o lună.
„În fiecare zi cifrele se schimbă şi, din nefericire, cresc. Astfel, Ucraina (…) va cere de la agresor o compensaţie financiară. Fie prin decizii ale justiţiei, fie transferând direct statului bunurile ruseşti îngheţate în Ucraina”. a postat Iulia Sviridenko
Mariupol este cel mai afectat oraș din Ucraina
Între timp, situaţia conflictuală din Ucraina continuă. Sunt multe orașe care sunt afectate de bombardamentele rusești. În acest context, oficialitățile ucrainiene au transmis faptul că cea mai grea situație se regăsește în Mariupol. Orașul este un punct cheie pentru Rusia în conflictul din Ucraina și continuă să îl asedieze.
Desigur, situația civililor care au mai rămas în oraș este una dramatică. Sunt mulți martori care au povestit faptul că civilii, în special copiii, sunt deshidratați după ce alimentarea cu apă a fost întreruptă. Orașul este o ruină, așa cum se poate vedea în pozele puse de BZI în urmă cu câteva zile.
Dacă armata rusă va reuşi să îl cucerească, Mariupol va ajunge pe o listă sumbră alături de Groznîi (Cecenia) şi Alep (Siria), oraşe pe care Rusia le-a bombardat şi în cele din urmă cucerit, după ce le-a transformat în mormane de moloz. Vă mai aducem aminte faptul că un general ucrainean a dorit să se predea în schimbul salvării copiilor din oraș. Așadar, aceste pierderi din Ucraina, de 500 de miliarde de dolari, sunt doar estimări parțiale. Întreaga sumă va fi mult mai mare la sfârșitul războiului.