Temperatura corporala se defineste ca fiind echilibrul intre procesele de termogeneza (producerea de caldura de catre organism) si termoliza (cedarea de catre organism , inspre mediul inconjurator a excesului de caldura).
Febra, numita si hipertermia sau pirexie este cresterea temperaturii peste valorile fiziologice pentru varsta, sex si status hormonal. Numim febra temperatura centrala – temperatura masurata intrarectal, peste 38 grade Celsius. Temperatura cuprinsa in intervalul 37,5 – 37,8 grade Celsius este considerata subfebrilitate, iar cea mai mare de 39 grade, hiperpirexie.
Cauzele mai putin stiute ale aparitiei febrei
Exista si situatii in care febra nu este reala. De exemplu:
– pseudofebra – in prezenta unor simulanti (celebrul artificiu al prafului de creta la scolari), nevrotici;
– febra falsa – la deshidratarea nou-nascutului in primele zile de viata prin lipsa aportului lichidian corespunzator si supraincalzire;
– hipertermia habituala – persoane sanatoase, care au in mod cvasifiziologic temperatura cuprinsa intre 37,2-38 grade Celsius permanent sau intermitent (tulburari de termoreglare);
– febra din a 2 a jumatate a ciclului menstrual;
– la pacientii cu insuficienta cardiaca se pot inregistra cresteri de aproximativ 1 grad Celsius.
Cel mai frecvent, febra reala este insotita de semne si simptome ca: neliniste psiho-motorie, agitatie, plans neexplicat, cefalee, somnolenta, dureri musculare, frisoane, transpiratii, tahicardie, etc.
Febra la bebelusi. Masuri de tratament si sfaturi pentru parinti