Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunţat că în următoarele 18 luni vor fi recalculate circa 5 milioane de pensii. Ministrul a precizat joi, 28 ianuarie 2021, faptul că acest proces trebuia să înceapă încă din octombrie 2019, însă predecesoarea sa, Violeta Alexandru, nu s-a ocupat de acest aspect.
De asemenea, oficialul a menţionat că se va implementa şi o nouă lege a pensiilor
„Vom începe evaluarea dosarelor din sistemul public de pensii din România așa cum prevede art. 157 alin. (2) din legea 127 publicată în Monitorul Oficial în 9 iulie 2019. Această procedură trebuia demarată din octombrie 2019, când ar fi trebuit emis acest ordin, la 90 de zile. În baza legii 127, acest ordin de evaluare a dosarelor este etapă premergătoare a recalculării pensiilor din sistemul public de pensii. Ultima mare recalculare a fost făcută în perioada 2005-2010 și a cuprins atunci aproximativ un milion de dosare. Am stabilit acum o perioadă de maxim 18 luni pentru evaluarea celor aproximativ 5 milioane de dosare de pensii”, a declarat Turcan, în conferință de presă.
Raluca Turcan, despre pensiile speciale din România
Ministrul Muncii şi protecţiei sociale a declarat, joi, că cinci milioane de pensii vor fi recalculate în următoarele 18 luni, această evaluare fiind prima după cea realizată în perioada 2005 – 2010.
„Am văzut ce înseamnă că unii români să fie mai egali decât alții”, a spus Turcan.
De asemenea, aceasta a abordat și subiectul pensiilor speciale, pe care Partidul Naţional Liberal a promis că le va elimina.
„Pensiile speciale intră și ele în preocuparea noastră și am aplelat la consultanți încât să asigurăm un echilibru între cotizare și prevederile privind legile speciale de care beneficiază”, a mai adăugat Turcan.
Totodată, vârsta de pensionare va fi un subiect atins într-un proiect pregătit la Ministerul Muncii, românii urmând să fie puși să aleagă între pensie și salariul de la stat, a anunțat, joi, ministrul Raluca Turcan.
„Să existe opțiunea pensionării la 70 de ani și această opțiune să fie cumulată cu optarea, după vârsta standard de pensionare, între pensie și salariul la stat. Fie pensie și opțiunea de a se pensiona la 70 de ani, fie să aleagă salariul”, a spus Raluca Turcan.
În prezent, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei.
Prim-ministrul Florin Cîțu, despre creșterea pensiilor românilor
Prim-ministrul României, Florin Vasile Cîțu, într-o conferinţă de presă a declarat ieri, 27 ianuarie 2021, faptul că nu dorește să spună concret cu cât vor crește pensiile din acest an. Florin Cîțu afirmă că pensiile vor fi mai mari față de anul trecut, dar refuză să spună exact cu cât.
„Cheltuielile cu pensiile cresc în acest an cu aproape 8 miliarde de lei. Până să începem orice, și alocațiile crescu cu trei miliarde de ei. Pensiile din acest an vor fi mai mari decât cele de anul trecut și vor crește în acord cu legislația în vigoare. Noi am anunțat că legea pensiilor va fi modificată. Noi, ca și coaliție, avem o misiune clară, pensiile să fie calculate pe bază de contributivitate”, a declarat Cîțu.
De asemenea, luni, 25 ianuarie 2021, premierul României a mai menționat despre costul pensiilor în bugetul din 2021 va creşte deja cu aproape 8 miliarde de lei faţă de anul 2020. De asemenea, Florin Vasile Cîțu a mai precizat că tema indexării pensiilor cu rata inflaţiei va fi tratată potrivit legislaţiei în vigoare.
„Pensiile, costul cu pensiile în bugetul din 2021 creşte deja cu aproape 8 miliarde de lei faţă de anul trecut, de la majorarea de pensii de anul trecut. Aici, vă daţi seama… 8 miliarde înseamnă cam 0,8% din PIB, plus o creştere de la alocaţii, creşterea de anul trecut plus creşterea de anul acesta, încă aproape 3 miliarde, vorbim de 1,1% din PIB suplimentar faţă de ceea ce aveam anul trecut la buget, deci cheltuieli în plus faţă de anul trecut. De aici pornim construcţia bugetului anul acesta – pe legislaţia în vigoare, bineînţeles”, a afirmat Florin Cîţu, luni, la Parlament, interpelat dacă de la 1 septembrie pensiile vor crește.