Prima pagină » Local » 5.018 de cazuri confirmate pozitiv cu Covid-19, la Iași. Direcția de Sănătate Publică Iași pune la dispoziția cetățenilor un număr de call center
5.018 de cazuri confirmate pozitiv cu Covid-19, la Iași. Direcția de Sănătate Publică Iași pune la dispoziția cetățenilor un număr de call center

5.018 de cazuri confirmate pozitiv cu Covid-19, la Iași. Direcția de Sănătate Publică Iași pune la dispoziția cetățenilor un număr de call center

30 sept. 2020, 14:07,
BZI.ro, în Local

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 30 septembrie 2020, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 5018 de cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 83 de cazuri în plus faţă de ziua precedentă).

Bilanț coronavirus pe teritoriul județului Iași

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2952 au fost externate (cu 23 de persoane externate în plus faţă de ziua precedentă).

În judeţul Iaşi în ultimele 24 de ore nu s-au înregistrat decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese de 153.

Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, astăzi, 30 septembrie 2020, erau ocupate 427 de paturi, din care 19 paturi ATI.

Conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, astăzi, 30 septembrie 2020, un număr de 953 de persoane se află în izolare, iar 1168 de persoane sunt carantinate la domiciliu. Din acestea, pentru 231 de persoane, măsura carantinării a fost instituită de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Menţionăm că potrivit legislaţiei în vigoare, carantina se impune pentru contacţii direcţi cu persoane confirmate, dar şi pentru persoanele care sosesc din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, conform INSP.

Număr de call center pus la dispoziția cetățenilor

Începând din data de 30.09.2020, ora. 9.00, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi pune la dispoziţia populaţiei un număr de CALL CENTER la care cetăţenii, pentru a putea primi informaţii cu privire la virusul SARS CoV 2, pot accesa una din următoarele trei opţiuni:

Informaţii Simptome
Informaţii Contact Direct
Informaţii Izolare

Numărul 021.414.44.32 poate fi apelat din toate reţelele de telefonie fixă sau mobilă, în intervalul orar 8-16, de luni până vineri.

Misiuni instituționale în județul Iași

La data de 3 iulie 2020 prefectul județului Iași a emis ordinul nr. 185 privind constituirea Grupei de Coordonare a activităților de evaluare a riscurilor și de stabilire a măsurilor concrete pentru diminuarea răspândirii noului coronavirus – COVID-19 la nivelul județului Iași.

Astfel, la data de 29 septembrie a.c., 341 poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti locali, reprezentanţi ai Autorității Naționale de Protecție a Consumatorilor Iași și Ministerului Sănătății au acţionat pe raza judeţului Iaşi pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în zonele aglomerate.

Pe parcursul acţiunilor derulate au fost verificate, în special, unităţile comerciale cu specificul de activitate – terase/bar în aer liber, precum și la operatori economici cu activitate în spații închise.

În total, pe 29 septembrie a.c., la nivelul județului Iași au fost verificate 63 societăți comerciale, 99 persoane au fost legitimate, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 31 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.700 de lei.

Acțiunile pentru protejarea sănătății cetățenilor vor continua și în perioada următoare.

  • ISU a efectuat 5 misiuni, din care: 2 misiuni de transport către unități spitalicești, 2 misiuni de decontaminare biologică și o altă misiune.
  • IPJ a efectuat 119 misiuni specifice.
  • IJJ a efectuat 35 misiuni specifice.
  • Serviciul de Ambulanță Județean a executat 140 misiuni, din care: 36 misiuni de transport către unități spitalicești, 14 misiuni de transport către spațiile de izolare, 5 misiuni de transport probe biologice, 76 misiuni de decontaminări biologice și 9 alte misiuni.
  • MApN a efectuat 7 misiuni de pază la obiective în colaborare cu IJJ, cu 8 militari și un mijloc auto.
  • DSP a efectuat 269 misiuni, din care: 5 misiuni de transport probe biologice, 18 inspecții (12 decizii carantină, 6 alte inspecții) 254 misiuni de supraveghere epidemiologică (123 decizii carantină contact, 30 decizii prelungire izolare la domiciliu, 43 anchete epidemiologice, 38 alte misiuni).

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *