Prima pagină » Sanatate » Boli si tratamente » 4 tipuri de sforait si modalitatile de tratament
4 tipuri de sforait si modalitatile de tratament

4 tipuri de sforait si modalitatile de tratament

09 dec. 2011, 10:53,
în Sanatate
a:3:{s:7:"site_id";i:7;s:6:"old_id";i:8495;s:8:"site_url";s:15:"sanatate.bzi.ro";}

Potrivit unui studiu, multe persoane pierd echivalentul a trei saptamani de somn pe an din cauza faptului ca partenerul sforaie. „Este o problema larg raspandita si slab raportata, care poate avea un impact semnificativ asupra starii de bine a oamenilor si asupra relatiilor dintre ei”, spune doctorul Douglas Keay, chirurg ORL in cadrul unui spital din Stirling (Marea Britanie). 

De asemenea, exista potentiale riscuri si pentru cel care sforaie, apneea expunandu-l pe acesta la o tensiune arteriala ridicata, la diabet sau chiar la accident vascular cerebral. 

Cauzele sforaitului variaza de la alergii pana la o petrecere tarzie cu mai mult alcool sau pana la a fi supraponderal. Iata cateva tipuri de sforait si modalitatile de tratament, potrivit Daily Mail, care a consultat mai multi specialisti:

1. Sforaitul nazal
Este vorba de sforaitul „clasic” – un zgomot ca de huruit, de frecventa redusa, putand suna ca si cum cineva ar incerca sa imite o persoana care sforaie.

Cauza: Daca pasajele nazale sunt partial blocate, cea mai mare parte a aerului este fortata sa iasa pe gura. Cauzele comune sunt o alergie sau o infectie sinusala. De asemenea, deviatia de sept sau polipii nazali pot provoca obstructionarea cailor nazale. 

Test: Stai in fata unei oglinzi, tine o nara apasata si inspira. Daca observi ca nara libera tinde sa se lipeasca, incearca sa o tii deschisa impingand usor marginea ei cu capatul unui bat de chibrit. Apoi, cu gura inchisa, incearca din nou sa inspiri. Daca ti se pare mai usor sa inspiri cu acest ajutor, atunci tipul de sforait caracteristic tie ar putea fi cel nazal. 

Alte simptome la care sa fii atent includ gura uscata, o respiratie urat mirositoare sau dureri de cap (cauzate de deshidratare). De asemenea, daca sforai si simti nevoia sa tii un pahar cu apalanga pat pentru a mai bea din cand in cand pe parcursul noptii, poate fi de vina o obstructionare a cailor nazale. 

Ce poti face: Anumiti plasturi care se aplica pe nas si care ajuta ca narile sa stea deschise pot imbunatati circulatia aerului prin pasajele nazale. In cazuri extreme se poate face operatie, mai ales daca ai polipi sau deviatie de sept. De asemenea, folosirea unui spray nazal cu steroizi timp de minim doua luni poate ajuta. 

6 lucruri despre sforait pe care trebuie sa le stii

2. Sforaitul cauzat de limba
Acesta este un sforait puternic, neregulat, care dispare cand te intorci pe o parte. 

Cauza: In acest caz, limba sta intr-o pozitie gresita, blocand trecerea aerului spre gat. Iar limba poate sta gresit pentru ca muschii de la baza acesteia sunt prea relaxati, pentru ca este prea mare sau pentru ca maxilarul este prea mic. Consumul de alcool inainte de culcare, somniferele si alte medicamente, cum ar fi antihistaminele, pot exacerba problema, relaxand muschii care sustin limba. 

Barbatii, in special, au parte de acest tip de sforait, iar 30-50% dintre persoanele care sforaie se afla in aceasta situatie. 

Test: Scoate limba afara cat de mult poti, tine-o asa cu dintii si apoi incearca sa faci un zgomot ca de sforait. Daca intensitatea este mai redusa cu limba in aceasta pozitie, atunci probabil suferi de sforaitul cauzat de limba. 

Ce poti face: Pana acum s-a constatat ca un dispozitiv din plastic, creat special, care sustine maxilarul si impiedica limba sa se duca prea mult spre gat, este eficient la cei mai multi dintre cei care il folosesc. 

Un truc mai putin complicat insa, dar mai incomod, consta in a coase o minge de tenis de pijama, la spate. Acest lucru te va impiedica sa mai dormi pe spate. De asemenea, este important sa slabesti si sa renunti la fumat (daca fumezi). 

6 produse anti-sforait si efectele lor

3. Sforaitul legat de gura (sau sforaitul palatal)
Acesta seamana cu cel nazal, fiind un huruit de frecventa redusa, care apare indiferent daca dormi pe o parte sau pe spate. 

Cauza: Cea mai comuna este respiratul pe gura. 

Test: Deschide gura si incearca sa faci un zgomot ca de sforait, apoi inchide-o si incearca sa faci acelasi zgomot. Daca poti sa sforai numai cand tii gura deschisa, atunci suferi de acest tip de sforait. 

Ce poti face: Mentinerea unei greutati corporale in limite normale, limitarea consumului de alcool si renuntarea la fumat pot ajuta la prevenirea sforaitului palatal. De asemenea, exista si optiuni chirurgicale, care vor fi stabilite de medic. 

4. Sforaitul cauzat de apnee
Este vorba de un sforait puternic, ascendent, urmat de o perioada de tacere ce poate dura de la cateva secunde la 20, dupa care persoana in cauza tuseste sau respira greu (daca intrebi partenerul, acesta va spune ca te manifesti ca si cum te-ai sufoca sau ineca). 

Cauza: Apneea obstructiva, care apare ca rezultat al ingustarii cailor nazale, afecteaza circa 4% dintre barbati si 2% dintre femei. Cand caile nazale sunt obstructionate partial, apare sforaitul, dar cand acestea sunt blocate total, ca in cazul apneei, persoana in cauza nu mai poate respira timp de cateva secunde. 

Creierul trimite apoi un semnal de urgenta pentru ca muschii pasajelor nazale sa se contracte, determinandu-l pe cel care doarme sa simta nevoia sa ia o gura mare de aer. Intregul proces se repeta si de sute de ori pe noapte la cei care sufera de apnee obstructiva. 

Daca este lasata netratata, apneea poate creste riscul de hipertensiune, de accident vascular cerebral si de diabet. In cele mai multe cazuri, pacientii nu isi dau seama de ce li se intampla in somn, dar se trezesc obositi. 

Testul este acelasi ca la sforaitul palatal, dar oricum partenerii pot face clar diferenta intre acest sforait si celelalte tipuri, prin felul in care se manifesta, care este cel mai limpede din toate.

Ce poti face: Medicul poate recomanda in acest caz o interventie chirurgicala sau purtarea unei masti speciale. De asemenea, ajuta daca slabesti si renunti la consumul de alcool si la fumat. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`