Unul dintre cele mai bune siropuri este cel din muguri de pin. Se poate prepara în casă și pe lângă faptul că poate fi băut pentru dulceața să, siropul de brad aduce și numeroase beneficii pentru sănătate. Iată una dintre cele mai vechi rețete de sirop de pin, venită chiar din inima munților.
Prima rețetă
Un kg de muguri se fierb 15-20 minute în 2 litri de apă. După răcire se adaugă 1 kg de zahăr dizolvat într-un litru de apă. Amestecul se fierbe din nou 5-10 minute. Se strecoară şi se toarnă, cât este încă fierbinte, în sticle ce pot fi închise ermetic. Se păstrează în locuri întunecoase şi răcoroase (frigider, pivniţă etc).
Mai există și o a doua rețetă, la fel de simplă ca și prima. Iată cum se mai poate face siropul de pin:
Intr-un borcan de sticlă se pun în straturi succesive cantităţi egale de muguri de brad şi zahăr. Ultimul strat trebuie să fie de zahăr, gros de un deget.
Se închide borcanul ermetic şi se ţine într-un loc însorit 7-10 zile. Se strecoară siropul rezultat şi se dă în clocot 5-10 minute. Se toarnă încă fierbinte în sticle, ce se pot închide ermetic şi se păstrează în locuri răcoroase şi întunecoase.
Recomandări sau mod de administrare
Siropul din muguri de pini se poate lua în situațiile de mai jos. Se recomandă a se lua 2-3 lingurițe, de 3 ori pe zi,
- inflamaţii şi infecţii ale cailor respiratorii, boli pulmonare cronice, tuse, bronşite acute, astm bronşic, congestie pulmonară, pneumonie, gripa, guturai, răguşeala, faringita, traheita, amigdalita, sinuzita;
- infecţii renale, cistita, pielita, uretrita, nefrita, litiazã renală, insuficienţă renală, leucoree, blenoragie;
- reumatism cronic, poliartroze, osteoporoza, coxartroza, gonartroza, gută;
- nervozitate, nevroze astenice, stãri de stres, insomnii, nevralgii, nevroze cardiace;
- tulburări circulatorii şi de metabolism;
- dermatoze, răni, eczeme, psoriazis, scabie.