Prima pagină » Actualitate » 217,4 milioane de euro investite în Iași în ultimii ani și un plan de 1,2 miliarde de euro
217,4 milioane de euro investite în Iași în ultimii ani și un plan de 1,2 miliarde de euro

217,4 milioane de euro investite în Iași în ultimii ani și un plan de 1,2 miliarde de euro

08 aug. 2020, 12:25,
în Actualitate

Centru de inovare digitală la Iași începând cu 2021. Iașul, primul din ţară care-şi va înrola toate comunele judeţului pe platforma digitală națională Ghişeul.ro

Vineri, 8 august 2020, a fost organizată la Primăria Municipiului Iași o conferință de presă pe tema contractării fondurilor europene de către municipalitatea ieșeană. Au luat parte Vicepremierul Guvernului României, Raluca Turcan, Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, și primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.

Delegația guvernamentală a vizitat în cursul dimineții lucrările la Palatul Braunstein, obiectiv de investiții cu finanțare europeană, după care a urmat participarea la o sesiune de lucru a Consiliului pentru Digitalizare Iașului, o conferință de presă la Primăria Municipiului Iași, o dezbatere cu primarii și administrațiile din județul Iași privind proiectele locale cu finanțare europeană, o vizită la Miroslava Industrial Park și o întâlnire de lucru la Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

În cadrul sesiunii privind digitalizarea serviciilor publice, Primarul Mihai Chirica a reamintit de interesul marilor companii IT&C pentru oraș. „În Iaşi are loc în prezent cea mai mare investiţie din domeniul privat pentru viitoarele locuri de muncă din domeniul IT, fiind vorba de un proiect de 160 de milioane de euro. De asemenea, Iaşiul derulează în acest moment un program de consultanţă cu Banca Europeană de Investiţii, prin JASPERS, pentru a face primul model de oraş digital. Practic, în jurul viitorului Spital Regional de Urgenţă vrem să gândim un cartier care să funcţioneze după principiile unui smart city. Sper ca proiectul să fie realizat până la finele anului 2021”, a declarat primarul Mihai Chirica în timpul dezbaterilor Consiliului Digital al Municipiului Iaşi.

La rândul său, ministrul Costel Alexe a pus accent pe iniţierea unui amplu program de digitalizare a tuturor localităților din Judeţul Iaşi, ca o garanţie a îmbunătăţirii vieţii sociale şi economice. „Efortul nostru de digitalizare trebuie să continue. Eu, ca liberal, şi, evident, ca membru al Guvernului şi, sper, cu încrederea acordată de ieşeni, şi preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi după data de 27 septembrie, îmi doresc descentralizarea administraţiei publice centrale. Şi pentru asta mi se pare firesc să digitalizăm administraţiile publice locale. Împreună cu echipa Consiliului Judeţean Iaşi vom înfiinţa un centru de inovare digitală în această instituţie publică, pentru a crea punţi între administraţii publice locale şi mediul de afaceri. După 27 septembrie vreau să fim noi primul judeţ din ţară care-şi va înrola toate comunele judeţului pe platforma Ghişeul.ro. Mai am un deziderat, ca preşedinte al Consiliului Judeţean: pas cu pas, statul la coadă trebuie să devină istorie”, a declarat Alexe.

În deschiderea conferinței de presă primarul Mihai Chirica a subliniat importanța pe care membrii cabinetului Orban o dau Iașului. „De ieri suntem într-un periplu reușit, spun eu, al felului în care interacționăm cu Guvernul României” – a menționat primarul, dat fiind faptul că zilele acestea la Iași sunt prezenți miniștri care verifică realitatea din teren și împreună cu administrația locală și cu sprijinul lui Costel Alexe, președintele PNL Iași, caută soluții pentru dezvoltarea regiunii.

Mihai Chirica a făcut o scurtă prezentare a proiectelor care au fost până în acest moment contractate din fonduri europene, precum și a celor care sunt în desfășurare. Primarul a menționat: „vrem să conturăm tot mai bine rolul Iașului ca și pol de dezvoltare”. Primarul a reiterat faptul că a găsim în actualul Guvern al României un partener de încredere, „Iașul devenind dintr-un oraș marginalizat, un oraș prezent, care are un cuvânt de spus și care poate chiar contribui nu numai beneficia în această relație bilaterală”. Angajamentul de bună colaborare între autoritățile locale și cele centrale a fost subliniat și de către vicepremierul României, Raluca Turcan, care a ținut să sublinieze că, din experiența sa politică, cea mai bună soluție pentru dezvoltare este o coordonare între autoritățile competente de la cel mai înalt nivel până la cel local.

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a precizat că „la Iași valoarea proiectelor europene este de 217,4 milioane de euro, în creștere de la 125 de milioane” – declarându-se impresionant de multitudinea liniilor de finanțare europeană pe care Mihai Chirica a reușit să le acceseze. „Domnul primar Mihai Chirica ne-a prezentat un ambițios plan care include modernizarea infrastructurii de transport, conservarea patrimoniului și zona de mediu, precum și implicarea mediului academic, care își propune un grad de absorbție de 1,2 miliarde de euro. Plan ambițios, dar realizabil dacă ne uităm la evoluția spectaculoasă a capitalei culturale a Moldovei” – declară acesta, mulțumind și domnului ministru Costel Alexe pentru implicarea pe care o are în viața municipiului Iași.

Ministrul Mediului Apelor și Pădurilor și-a exprimat recunoștința față de miniștrii cu care a colaborat în lunile anterioare și care nu au ezitat să își manifeste deschiderea față de sprijinirea solicitărilor de dezvoltare primite din partea autorităților locale din județul Iași. În Ministrul Mediului Apelor și Pădurilor și-a exprimat recunoștința față de miniștrii cu care a colaborat în lunile anterioare și care nu au ezitat să își manifeste deschiderea față de sprijinirea solicitărilor de dezvoltare primite din partea autorităților locale din județul Iași. În aceeași ordine de idei, Costel Alexe a precizat că până acum a reușit să aducă la Iași jumătate din membrii cabinetului Orban. Ministrul a garantat implementarea proiectelor importante pentru Iași, subliniind faptul că există deschidere din partea autorităților locale, dar și centrale, precum și o puternică dorință a locuitorilor. În acest sens, Costel Alexe a spus că este prioritară descentralizarea procedurilor, iar Ministrul Boloș a menționat că acest lucru se va întâmpla. Concret, de acum, autoritățile locale nu vor mai trebui să vină până la București pentru a semna contracte cu finanțări din fonduri europene, ci vor pute face acest lucru autonom la nivel regional.

Vicepremierul României a subliniat totodată că „relația cabinetului Orban cu președintele României este una foarte bună, ca și până acum, de altfel am avut o primă consultare cu domnul președinte Klaus Iohannis, cu o mare parte din membri cabinetului pentru pregătirea începerii anului școlar în condiții bune. Am definit principiul descentralizării ca decizie de bază pentru începerea anului școlar și pentru optarea pentru una dintre cele trei formule pe care noi le-am identificat optime, atât din perspectiva calității actului educațional, sănătății publice și al infrastructurii existente”.

În privința asigurării condițiilor sanitare optime pentru școlile în care nu există dotări, ministrul Costel Alexe a completat că guvernul din care face parte a identificat soluții care să permită fie construirea, fie modernizarea unităților școlare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`