Prima pagină » National » 2.500 de lei i-au adus ghinion unei femei. Aceasta s-a ales cu dosar penal după ce a găsit suma pe stradă și a păstrat-o
2.500 de lei i-au adus ghinion unei femei. Aceasta s-a ales cu dosar penal după ce a găsit suma pe stradă și a păstrat-o

2.500 de lei i-au adus ghinion unei femei. Aceasta s-a ales cu dosar penal după ce a găsit suma pe stradă și a păstrat-o

29 sept. 2021, 21:35,
în National

O femeie de 51 de ani, din Piteşti, s-a ales cu dosar penal, după ce a găsit 2.500 de lei pe stradă şi i-a păstrat. Potrivit presei locale, incidentul a avut loc în cartierul Trivale, Piteşti acolo unde un bărbat, de 57 de ani, a pierdut o sacoșă din plastic în care se aflau 2.500 de lei.

Bărbatul mergea la bancă să depună banii într-un cont. Aflat la o trecere de pietoni, într-o clipă de neatenție, bărbatul a scăpat sacoșa din mână. A realizat că a pierdut banii, abia când a ajuns la bancă. Disperat, omul a cerut ajutorul Secției 3 Poliție.

Incidentul a avut loc la începutul lunii august, dar cu ajutorul unor camere de supraveghere, oamenii legii au reuşit să surprindă exact momentul în care s-a petrecut totul şi au văzut o femeie care a ridicat teancul de bani de pe șosea, notează presa locală.

Urmare cercetărilor femeia a fost identificată. Pe numele acesteia a fost întocmit dosar penal pentru însușirea bunului găsit.

Recomandări din partea poliţiştilor

Potrivit art 243 din Codul Penal, „fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine. Împăcarea înlătură răspunderea penală”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`