Prima pagină » National » 16 august 1942, ziua în care s-a născut compozitorul piesei „Ani de liceu”. Iată cine a fost Florin Bogardo

16 august 1942, ziua în care s-a născut compozitorul piesei „Ani de liceu”. Iată cine a fost Florin Bogardo

16 aug. 2021, 20:49,
Bianca Rebegea în National

Ziua în care s-a născut compozitorul piesei „Ani de liceu” este 16 august 1942. Florin Borgardo, compozitorul și cântărețul de muzică ușoară, a decedat în data de 15 august 2009.

Piesa „Ani de liceu”, compusă de Florin Bogardo, a marcat generații de liceeni și continuă să facă furori în cluburi, la 35 de ani de la lansare. Piesa a fost înregistrată în duet de Bogardo și soţia sa, Stela Enache.

Cine a fost Florin Bogardo

La vârsta de 5 ani, Florin Bogardo a început să ia lecții de pian, iar la 17 ani compunea deja. Acesta a debutat la vârsta de 21 de ani, la festivalul de muzică ușoară de la Mamaia cu piesă interpretată de Margareta Pâslaru: „Cum e oare?”. Fiindcă piesa a devenit hit, Florin Bogardo a primit premiul Uniunii Scriitorilor.

Florin Bogardo și-a începuit cariera de cântăreț în anul 1967 și, tot în același an, a fost angajat ca regizor muzical la Radiodifuziunea Română. Din anul 1972, Bogardo îi încredințează aproape toate noile compoziții soției sale, Stela Enache, cu care, uneori, cânta și în duet.

Din 1976, Florin Bogardo a început să scrie și muzică de film. Câteva dintre peliculele pentru care a semnat coloane sonore sunt „Declarație de dragoste”, „Liceenii” și „Extemporal șla dirigenție”.

„Tu ești primăvara mea”, „Balada pescărușilor albaștri” și „Să nu uităm să iubim trandafirii” se numără printre cele mai cunoscute compoziții ale sale.

De ce a evitat să mai apară în public timp de aproape 20 de ani?

Potrivit soției sale, Stela Enache, Florin Bogardo s-a retras într-o lume în care nu se mai regăsea, după Revoluție. Timp de mai mulți ani, acesta a suferit de probleme cardiace.

Astfel, în anul 2009, acesta a fost internat la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București pentru mai multe investigații. În adata de 14 august, Bogardo a suferit un atac cerebral, care i-a adus moartea a doua zi, pe 15 august, cu o zi înainte să împlinească 67 de ani.

Ce actori au făcut parte din distribuția “Liceenii”

Interpreții elevilor Mihai Marinescu, Ionică Popescu și Șerban Pascu, Geta, Ștefan Bănică-junior (n. 1967), Mihai Constantin (n. 1964), Tudor Petruț (n. 1963) și Cesonia Postelnicu (n. 1968), erau rude ale unor cunoscuți actori de film: primul era fiul actorului și cântărețului Ștefan Bănică, al doilea era fiul actorului George Constantin și nepotul actriței Tamara Buciuceanu-Botez (interpreta profesoarei „Isoscel”), al treilea era nepotul actorului Emanoil Petruț, iar cea de-a patra era fiica actorului Sorin Postelnicu și a actriței Rodica Mureșan. De asemenea, interpretul lui Vlad, Cătălin Păduraru (n. 1968), este fratele mai mic al actorului Adrian Păduraru (n. 1960), care a interpretat rolul principal în Declarație de dragoste.

Mihai Constantin a fost considerat de scenaristul George Șovu ca nepotrivit pentru rol, fiind respins la probe pe motiv că dădea impresia de neseriozitate. Actorul a citit doar replicile lui, nu și pe ale celorlalți. Regizorul l-a susținut însă și l-a chemat la încă o probă, iar scenaristul și-a dat acordul.

Oana Sârbu (n. 1968) era fiica lui Romulus Sârbu, care făcea parte din celebrul cuplu comic-fantezist Anton și Romică de la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”. Ea era pasionată de muzică și a cântat în Corul „Preludiu”, participând la spectacole și concursuri. A concurat la festivalul muzical „Steaua fără nume”, fiind observată de regizorul Nicolae Corjos și solicitată mai apoi să participe la probele de selecție pentru rolurile din Liceenii, unde a concurat cu sute de tineri inclusiv cu studenți de la IATC și cu copii de actori.

Ștefan Bănică-junior, Mihai Constantin și Cesonia Postelnicu formau deja o gașcă, iar Cesonia era prietena oficială a lui Ștefan Bănică-junior. În seara premierei, Oana Sârbu a purtat o rochie făcută de bunica ei, care era croitoreasă de meserie.

Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
redactia.ro
Cine este tânăra ucisă de fostul iubit după ce i-a incendiat casa. Victima a fost rapită și în februarie de ucigaș
Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
a1.ro
Ipostazele seducătoare în care s-a pozat Alexandra Stan pe bancheta din spate a unei mașini
Playtech.ro
Prințesa Kate, apariție spectaculoasă lângă Macron! A impresionat, detaliul secret observat de puţini
observatornews.ro
Cod roșu de vijelii puternice în tot județul Cluj. Rafale de până la 110 km/h. A fost emis mesaj RO-Alert
Playsport.ro
CALCUL: Cât vor plăti românii pe benzină și motorină de la 1 august, după majorarea accizelor și a TVA-ului
Evz.ro
Flota Rusă se retrage. Sevastopol, aproape gol!
realitatea.net
Ce temperatură trebuie să setezi la frigider când afară e caniculă. Trucul prin care să scazi factura la curent
SportpeSurse
Bolojan i-a luat banii din buzunar lui Gigi Becali. Cu cât a rămas patronul FCSB
Playtech.ro
Gafa făcută de Macron la întâlnirea cu Kate! Nu a mai avut ochi pentru altcineva. Brigitte nu a fost deloc încântată. Foto
Dailybusiness.ro
Compania de stat în care angajații sunt plătiți regește. Șefii încasează lunar 10.000 de euro, iar membrii CA primesc 14.500 de lei pentru fiecare ședință la care participă
RomaniaTV
Şoc în politică. Ilie Bolojan ameninţă cu DEMISIA
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Cine este femeia cu care s-a iubit Nicușor Dan, înainte să o cunoască pe Mirabela Grădinaru
redactia.ro
Se schimbă școala românească din temelii. Părinții riscă și închisoarea dacă nu respectă acest lucru.
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 iulie 2025
08 iulie 2025