Prima pagină » Eveniment-Social » 12 ani de la înființarea Unităţii Speciale de Aviaţie Iaşi – VIDEO
12 ani de la înființarea Unităţii Speciale de Aviaţie Iaşi - VIDEO

12 ani de la înființarea Unităţii Speciale de Aviaţie Iaşi – VIDEO

15 mai 2020, 11:12,
în Eveniment-Social

Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului (IGAv) este o structură militară, componentă a Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică al M.A.I., specializată în executarea misiunilor de zbor, operative sau cu caracter umanitar, independent sau în cooperare, în sprijinul structurilor Ministerului Afacerilor Interne şi al comunităţii.

Prin Ordinul nr.95 din 25 iunie 2014, pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr.176 din 2012 privind atribuirea de denumiri onorifice şi stabilirea de zile aniversare pentru unele structuri din Ministerul Afacerilor Interne, a fost stabilită data de 20 iulie ca Ziua Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne.

„În anul 1913, Aviaţia Militară s-a aflat în organica batalionului de specialităţi din cadrul Geniului, al cărui patron spiritual era Sfântul Ilie. Ulterior, când aviaţia a devenit armă de sine stătătoare, patronul spiritual a fost preluat şi menţinut.

După evenimentele din decembrie 1989, după ce s-au câştigat libertăţile religioase la adevărata lor valoare, s-a revenit, cu timpul, la sărbătorirea zilelor de armă în zilele patronilor spirituali. Ziua Aviaţiei se sărbătoreşte, din anul 2004, în data de 20 iulie (fiind şi ziua Forţelor Aeriene), când se sărbătoreşte Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, la fel cum Forţele Terestre îl au patron spiritual pe Sfântul Gheorghe (23 aprilie) şi Forţele Navale pe Sfânta Fecioară Maria (15 august).

Este momentul în care personalul aviaţiei militare şi civile, solidar cum au fost întotdeauna în cei peste 100 de ani de aeronautică naţională, îşi îndreaptă gândurile de mulţumire şi recunoştinţă spre iluştrii înaintaşi, spre toţi aceia care, fără a-şi precupeţii sângele şi viaţa, s-au jertfit întru apărarea independenţei şi suveranităţii patriei. Din punct de vedere operaţional, IGAv realizează managementul integrat al unităţilor speciale de aviaţie subordonate, având competenţă teritorială generală. Acesta este specializat în executarea misiunilor de zbor operative şi cu caracter umanitar, independent sau în cooperare, în spijinul structurilor ministerului, al comunităţii, cât şi la solicitarea altor instituţii ale statului.

Sprijinul aerian al structurilor Ministerului Afacerilor Interne în misiuni de cooperare contribuie la creşterea capacităţii de intervenţie a acestora, statisticile evidenţiind următoarele:

  • ca multiplicator de forţe:
    • în medie, un elicopter echipat pentru misiuni ale Ministerului Afacerilor Interne (proiectoare, sistem de observare electro-optic pe timp de zi şi de noapte, gigafoane, staţii radio tactice) poate asigura a 26 de echipaje terestre într-o zonă dată; această evaluare rezultă din capacitatea de supraveghere superioară a elicopterului -de 15 ori mai ridicată decât a echipajului terestru, combinată cu viteza de intervenţie de peste 3 ori mai mare şi cu posibilitatea evitării obstacolelor terestre;
    • o bună coordonare elicopter – echipaj terestru conduce la îndeplinirea misiunii fără a necesita dislocarea din dispozitive a unui număr suplimentar de echipaje, în acest mod crescând gradul de asigurare a ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului.

 

  • pe timpul misiunilor de patrulare şi supraveghere:
    • prezenţa şi vizibilitatea elicopterelor determina o reducere cu peste 50% a evenimentelor stradale (răpiri, jafuri, furturi auto, etc).
    • prin dotarea cu echipamente speciale de observare şi comunicaţii, elicopterele pot efectua misiuni de supraveghere acoperite, fără a fi prezente direct deasupra zonei de interes.

 

  • privind asigurarea securităţii:
    • ţn peste 60% din cazurile ţn care se solicită intervenţia, elicopterul ajunge la locul evenimentului ţnaintea oricărui alt tip de mijloc;
    • exploatând avantajele pe care le deţine, elicopterul constituie cel mai direct sprijin şi cea mai bună garanţie a protejării vieţii, monitorizând şi transmiţând date şi imagini cu caracter operativ, ţn timp real;
    • crearea unui impact psihologic de descurajare asupra făptuitorilor, de cele mai multe ori realizându-se reţinerea acestora în mod paşnic.

 

  • pe timpul urmăririi mijloacelor de transport rutier şi naval:
    • elicopterul elimină practic necesitatea unor urmăriri de mare viteză, efectuate cu mijloace auto sau navale;
    • viteza elicopterului depăşeşte cu uşurintă 200 km/h, ceea ce permite atât urmărirea propriu-zisâ cât şi evaluarea potenţialelor direcţii de fugă şi coordonarea acţiunilor de blocare şi oprire a urmăritului, reducând practic riscul pe care aceste acţiuni îl reprezintă pentru ceilalţi participanţi la trafic.

 

  • pe timpul transportului echipelor/forţelor de intervenţie:
    • elicopterul reprezinta un mijloc rapid si eficient de transport al echipelor/fortelor de interventie;
    • în cazuri deosebite, datorita posibilitatii de mentinere în zbor la punct fix a elicopterelor, coborârea acestor echipe se poate face si direct, pe corzi în rapel, la obiectivul unde se executa interventia.

 

  • privind misiunile de comanda si control:
    • în cazul unor situatii operative complexe, calamitati naturale, acccidente tehnologice, manifestari sociale de amploare, etc, elicopterele sunt singurele mijloace de transport care au capacitatea de a asigura continuitatea conducerii si coordonarii operatiunilor/actiunilor, prin transmiterea de date si informatii în timp real la centrele operationale de conducere, datorita :
      • capacitatii de deplasare în timp scurt;
      • posibilitatilor de evaluare rapida a situatiei;
      • transportului rapid al factorilor de decizie, fortelor de interventie, mijloacelor de salvare, de supravietuire, de lupta împotriva incendiilor, etc.

 

  • privind lupta împotriva incendiilor:
    • una dintre cele mai importante misiuni executata cu elicopterul în lupta împotriva incendiilor este observarea si evaluarea situatiei, furnizând informatii în timp scurt, în baza carora fortele de interventie pot actiona eficient si coordonat, în conditii de risc diminuat;
    • în functie de situatia concreta, elicopterele pot participa la urmatoarele misiuni:
      • identificarea unor surse de apa suplimentare;
      • transportul si largarea* unor cantitati de apa pentru stingerea incendiilor;
      • transportul de personal si echipamente speciale;
      • evacuarea medicala a unor raniti grav.

 

  • privind supravegherea frontierelor de stat:
    • prin dotarea cu echipamente de observare de înalta tehnologie, utilizate atât ziua, cât si noaptea, elicopterele au un potential unic de supraveghere a frontierei;
    • mijloacele de comunicatii operative de la bord asigura coordonarea actiunilor politiei de frontiera, în conditii de reducere a riscurilor actiunilor specifice.
    • prezenta elicopterului în misiuni de patrulare în zona de frontiera are si un efect de descurajare a potentialelor activitati desfasurate în afara cadrului legal.”, potrivit IAGv.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Bugetul.ro
Meseria bănoasă a Alexandrei Ceaușescu, unica nepoată a lui Nicolae Ceaușescu. Urmașa fostului cuplu prezidențial a terminat o facultate grea
redactia.ro
Cutremur puternic în România! Pământul s-a zguduit
Bugetul.ro
S-a despărțit Valeriu Nicolae de Dragoș Pătraru! Jurnalistul nu a mai produs ediții pentru canalul de YouTube „Starea Nației”
a1.ro
Marius Avram a oficializat relația cu Oana Monea după prima noapte petrecută în dormitor. Ce alți concurenți s-au răsfățat alături de ispite pentru prima dată în camerele lor
Playtech.ro
Valeriu Gheorghiță, mesaj clar despre vaccinuri: „Nu există shedding, nu există risc pentru nimeni”
observatornews.ro
Magistraţii blochează Justiţia din cauza reformei pensiilor. "Se ajunge la peste 42 de ani de muncă zilnică"
Playsport.ro
Noul preşedinte al Poloniei blochează prin veto ajutoarele pentru copiii refugiaţilor și accesul...
Evz.ro
Cum a salvat-o Reghecampf pe Anamaria Prodan de la închisoare. Zeci de mii de euro a plătit pentru ea
realitatea.net
Dispar chioșcurile STB. De unde vor cumpăra călătorii bilete
SportpeSurse
O minoră de doar 14 ani i-a luat mințile lui Gigi Becali, care s-a îndrăgostit până peste cap
Playtech.ro
De ce nu se mai împrumută românii la bănci în 2025, care este alternativa. Dobânzile explozive i-au speriat pe mulți
Dailybusiness.ro
Voucherele de vacanță pentru angajații din educație se acordă în continuare
RomaniaTV
Românii care Nu primesc 1 leu la bătrânețe, rămân complet descoperiți financiar
stiriromania.ro
Cât costă o porție de ceafă cu cartofi prăjiți în Mamaia: prețurile de autoservire ajung la niveluri gourmet
RomaniaTV
Concedii 2025. Angajații care pierd zile libere de odihnă. Ce modificări usturătoare se aplică de la 20 august DOCUMENT
redactia.ro
De când se vor trece copiii mici la întreținerea de la bloc
ego.ro
Fosta iubită a lui Liviu Dragnea, din nou în vizorul presei! Ce a făcut Irina Tănase...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 august 2025
27 august 2025
Articole similare
Prețul postului de la Citidin: 10.000 de euro. Iată unde au ajuns banii
02:00
Prețul postului de la Citidin: 10.000 de euro. Iată unde au ajuns banii
REALITATEA RUSEASCĂ
02:00
REALITATEA RUSEASCĂ
De ce a fost în stare o tânără de 20 de ani din Iași! Mai mulți bărbați au căzut în plasa ei, după ce le-a făcut promisiuni: „Chiar am crezut-o, a început să plângă”
02:00
FOTO De ce a fost în stare o tânără de 20 de ani din Iași! Mai mulți bărbați au căzut în plasa ei, după ce le-a făcut promisiuni: „Chiar am crezut-o, a început să plângă”
Firma Radcom mai câștigă 260.000 de euro de la CTP Iași! Vor oferi serviciile de mentenanță pentru aparatele de validare
02:00
Firma Radcom mai câștigă 260.000 de euro de la CTP Iași! Vor oferi serviciile de mentenanță pentru aparatele de validare
Ministerul Sănătății lovește în plin în medicii de familie. Vor fi plătiți în funcție de numărul de consultații, nu de pacienții înscriși. Prof. dr. Liviu Oprea: „Stimulul de performanță va dispărea”
02:00
Ministerul Sănătății lovește în plin în medicii de familie. Vor fi plătiți în funcție de numărul de consultații, nu de pacienții înscriși. Prof. dr. Liviu Oprea: „Stimulul de performanță va dispărea”
Starea celor două minore implicate în accidentul rutier din Târgu Frumos s-a îmbunătățit considerabil. Mama lor se zbate între viață și moarte
02:00
FOTOVIDEO Starea celor două minore implicate în accidentul rutier din Târgu Frumos s-a îmbunătățit considerabil. Mama lor se zbate între viață și moarte
O femeie, medic veterinar la Iași, a ajuns să analizeze organul genital al unui bărbat, care abia ieșise de la o sală de jocuri: „O să bag o mie în tine, de o să piui la urgențe”
02:00
FOTO O femeie, medic veterinar la Iași, a ajuns să analizeze organul genital al unui bărbat, care abia ieșise de la o sală de jocuri: „O să bag o mie în tine, de o să piui la urgențe”
Planul macabru al premierului PNL! Ilie Bolojan a dat mână liberă băncilor comerciale din România la jaf
02:00
Planul macabru al premierului PNL! Ilie Bolojan a dat mână liberă băncilor comerciale din România la jaf
După ce a câștigat un contract de milioane de lei, o firmă de construcții din Iași a abandonat lucrările! Patroana firmei: „Este confidențial, nu vă pot da mai multe detalii”
02:00
FOTO După ce a câștigat un contract de milioane de lei, o firmă de construcții din Iași a abandonat lucrările! Patroana firmei: „Este confidențial, nu vă pot da mai multe detalii”
O șoferiță din Vaslui a rămas fără permis la Iași, după ce, într-o intersecție, a trecut ca un cuțit prin brânză fără să dea prioritate
02:00
O șoferiță din Vaslui a rămas fără permis la Iași, după ce, într-o intersecție, a trecut ca un cuțit prin brânză fără să dea prioritate