Senatorii au aprobat, ieri, 3 februarie, un proiect legislativ prin care victimele incendiului de la Colectiv vor beneficia, pe durata întregii vieți de sprijin financiar pentru tratamentele medicale.
Propunerea legislativă înaintată de PNL, USR, UDMR și ALDE a fost adoptată în unanimitate de cei 111 senatori prezenți.
Aşadar, se aprobă ca Ministerul Sănătății să plătească cheltuielile pentru toate tratamentele medicale necesare, pe o perioadă nedeterminată, atât pe teritoriul României, cât şi în afara acesteia. Acest proiect este valabil atât atât în spitale private cât şi de stat, la medici şi terapeuţi independenţi, în regim ambulatoriu, sau cu internare şi în orice altă formă.
Victimele vor beneficia de acest ajutor doar dacă tratamentele au legătura cu tragicul eveniment din octombrie 2015.
Legea a fost adoptată doar de Senat, urmând să treacă și prin Camera Deputaților.