Victor Becali, fost impresar, a vorbit recent despre perioada petrecută în detenție alături de Cristi Borcea. „Erau unii care spuneau că intra Valentina Pelinel, dar acolo nici Iohannis nu putea să intre!”, a declarat acesta într-un interviu acordat publicației Fanatik, explicând că multe povești apărute în presă erau departe de realitate.
Victor Becali, dezvăluiri despre Valentina Pelinel
Victor Becali a povestit cum vizitele organizate pentru elevi i-au adus aminte de zvonurile vehiculate atunci. „Au venit copii de la academie, le mai arătau ce era prin penitenciar. Au intrat la noi în cameră, o încăpere mică de 10 mp, cu două paturi și un loc pentru toaletă. Au întrebat ce e acolo și eu am zis că e spa. S-au uitat mirați. Erau povești în presă. Mai erau unii care spuneau că intra Valentina Pelinel, dar acolo nici Iohannis nu putea să intre. Lumea credea orice”, a explicat acesta.
Fostul impresar a descris atmosfera grea din spatele gratiilor, unde mulți deținuți au încercat să își pună capăt zilelor din cauza depresiei. El a mărturisit că experiența l-a învățat cât de importantă este familia și că sprijinul acesteia este esențial în momentele dificile.
Ce conta cel mai mult în închisoare
„Am învățat multe din experiența asta. Am văzut cum oameni cu care lucram vorbeau altfel după. Cel mai important lucru e familia. Când am ieșit, doar trei oameni m-au întrebat dacă pot să mă ajute: Cohn, Niro și al treilea a vrut să rămână anonim. Sunt și jucători care cu greu pronunță numele de Becali, deși i-am ajutat să ajungă sus. În viață e bine să fii recunoscător, nu pierzi nimic dacă ești așa”, a spus Becali.
Victor Becali a mai precizat că a apreciat chiar și gesturile mici, precum faptul că i se permitea uneori să mai stea câteva minute în plus afară. „Pentru mulți a fost greu pentru că familia i-a lăsat. Depinde cum ți-o faci”, a adăugat acesta.
„Cristi e vulcanic”
Cristi Borcea, fost acționar la Dinamo, are nouă copii din relațiile sale. Din prima căsătorie cu Mihaela Borcea are trei copii – Patrick, Melissa și Angelo. Din relația cu Alina Vidican au rezultat George Alexandru și Gloria, iar cu avocata Simona Dana Voiculescu are o fetiță, Andreina Carolyn Christine. Din actuala căsnicie cu Valentina Pelinel, începută în 2018, are trei copii – Milan și gemenele Indira și Rania.
Valentina Pelinel a descris recent viața alături de soțul ei. „Vulcanul e Cristi, normal. E bărbat și e expus la un nivel de stres deloc ușor de gestionat datorită afacerilor și responsabilității pentru familia noastră numeroasă. Cristi e vulcanic, eu sunt cea care știe să liniștească lucrurile și să readucă echilibrul. Așa facem o echipă bună!”, a declarat Valentina Pelinel pentru cancan.ro, subliniind că baza armoniei lor este comunicarea.