Prima pagină » Actualitate » Un turist s-a accidentat grav după ce a căzut de la peste 10 metri pe scările din canionul Tamina
Un turist s-a accidentat grav după ce a căzut de la peste 10 metri pe scările din canionul Tamina

Un turist s-a accidentat grav după ce a căzut de la peste 10 metri pe scările din canionul Tamina

29 iun. 2024, 21:00,
în Actualitate

Un turist s-a accidentat grav sâmbătă, după ce a căzut de la o înălţime de peste zece metri pe scările din canionul Tamina. După o intervenție dificilă, bărbatul a fost recuperat de către salvatorii montani braşoveni și transportat pe un drum forestier până în zona în care aștepta o ambulanţă SMURD pentru a-l duce la spital.

Salvamont Braşov a anunțat sâmbătă, într-o postare pe Facebook că turistul, care era echipat corespunzător, a căzut de la o înălţime de aproximativ 10-13 metri pe scările din canion, după ce a alunecat într-un moment de neatenţie.

„Intervenţia a fost una contra cronometru, deoarece starea turistului impunea o acţiune rapidă şi eficientă pentru a preveni complicaţiile. Echipele Salvamont au acţionat prompt, oferindu-i victimei primul ajutor necesar la faţa locului. Pentru a evita agravarea leziunilor, salvamontiştii au imobilizat victima folosind echipamente speciale. Turistul a fost transportat cu grijă până la drumul forestier, un traseu ce a necesitat atenţie deosebită din partea echipei datorită terenului accidentat. La drumul forestier, victima a fost predată unui echipaj SMURD pentru a-l transporta la o unitate spitalicească, unde va fi supus unor investigaţii medicale amănunţite pentru evaluarea completă a traumelor suferite”, a anunțat Salvamont Braşov.

La intervenţia pentru recuperarea turistului au participat salvatori montani din cadrul Salvamont Predeal şi Serviciului Public Judeţean Salvamont Braşov. Totodată, salvatorii le reamintesc turiștilor să fie precauți atunci când pleacă pe munte și să poart echipament corespunzător.

„Canionul Tamina este cunoscut pentru pentru peisajele spectaculoase, dar, din păcate, asemenea incidente pot apărea, subliniind importanța precauției și a echipamentului adecvat atunci când se parcurg astfel de trasee”, au precizat salvamontiștii.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO PSD pune condiții înainte de vot: Decizia privind premierul desemnat depinde de măsurile economice
PSD decide votul pentru Guvernul Niculescu în funcție de programul economic propus, a anunțat Claudiu Manda. Tensiunile din scena politică ating un nou prag înaintea rundei decisive de discuții pentru formarea noului executiv. Decizia social-democraților de a susține sau nu cabinetul propus de premierul desemnat Luca Niculescu depinde de măsurile pe care acesta le va […]
PSD pune condiții înainte de vot: Decizia privind premierul desemnat depinde de măsurile economice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
07 octombrie 2026
07 octombrie 2026