Prima pagină » Cancan ultimă oră » Un român a provocat un dezastru în Spania: a lovit cu TIR-ul o arcadă istorică veche de 300 de ani

Un român a provocat un dezastru în Spania: a lovit cu TIR-ul o arcadă istorică veche de 300 de ani

24 oct. 2025, 19:40,
Redacția BZI în Cancan ultimă oră

Un TIR românesc a provocat pagube serioase unei structuri istorice din Spania, care datează din anul 1783, după ce șoferul a încercat să treacă pe sub o arcadă a apeductului El Cobre din Algeciras, fără să țină cont de înălțimea camionului. Incidentul a atras atenția autorităților și a comunității locale, care au început să facă un plan de reconstrucție a monumentului istoric spaniol.

Un șofer aflat la volanul unui TIR de marfă, cu numere de Galați, a provocat distrugerea unei arcade a apeductului El Cobre din Algeciras, Spania. El a încercat să treacă pe sub aceasta fără să observe că înălțimea camionului depășea limita admisă, informează ziarele spaniole. Incidentul s-a petrecut joi dimineață, în jurul orei 7:30, fără să fie înregistrate victime, însă partea afectată a monumentului, construit în 1783, a suferit pagube semnificative și necesită intervenție de urgență din partea specialiștilor.

Fotografiile de la fața locului arată blocuri de piatră răsturnate și TIR-ul blocat sub arcadă. Poliția Locală a verificat documentele vehiculului și starea șoferului, iar experți în patrimoniu au fost trimiși pentru evaluarea daunelor. Arcadele El Cobre, clasificate drept monument de gradul II de Guvernul Regional Andaluz, fac parte din vechiul apeduct construit pentru alimentarea orașului cu apă.

 

Urmează lucrări de reconstrucție pentru monumentul istoric

Consiliul Local a anunțat că a demarat procedurile pentru reconstrucție, iar primarul José Ignacio Landaluce a promis restaurarea rapidă a structurii și tragerea la răspundere a vinovaților. Monumentul fusese avariat și anterior, în anii 1980, tot din cauza unei coliziuni cu un camion.

„Va fi restaurată cât mai curând posibil și Consiliul Local va lua toate măsurile posibile pentru acoperirea costurilor generate de aceste lucrări. Vom cere ca toți cei responsabili pentru aceste evenimente să fie trași la răspundere”, a transmis primarul, José Ignacio Landaluce, la scurt timp după incident.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov. O pacientă a murit după ce patul a fost cuprins de flăcări
O pacientă a murit în urma unui incendiu izbucnit într-un salon al Spitalului de Pneumoftiziologie din Brașov. Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate. Un incendiu grav s-a produs la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov, unde o pacientă a fost găsită fără viață după ce patul pe care se afla a fost cuprins de flăcări. […]
Incendiu la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov. O pacientă a murit după ce patul a fost cuprins de flăcări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
05 octombrie 2026
05 octombrie 2026