Prima pagină » Actualitate » Turcia, lovită de inundații în zonele devastate de cutremure. Cel puțin 13 persoane au murit – VIDEO
Turcia, lovită de inundații în zonele devastate de cutremure. Cel puțin 13 persoane au murit - VIDEO

Turcia, lovită de inundații în zonele devastate de cutremure. Cel puțin 13 persoane au murit – VIDEO

16 mart. 2023, 12:11,
în Actualitate

Cel puţin 13 persoane au murit după ce ploi torenţiale au declanşat viituri puternice în provinciile Sanliurfa şi Adiyaman din sud-estul Turciei, care au avut de suferit şi de pe urma cutremurelor devastatoare de luna trecută, a anunţat miercuri, 15 martie, AFAD, agenţia pentru managementul dezastrelor, citată de Anadolu.

În districtul Tut din Adîyaman au căzut 136 de litri de precipitaţii pe metru pătrat în ultimele 24 de ore. Un bărbat care se afla într-un container luat de ape a murit, în timp ce alte trei persoane sunt date dispărute.

Cele două provincii au fost afectate de cutremurele de luna trecută

Cele două provincii, în care locuiesc aproximativ 2,7 milioane de persoane, au fost afectate de cutremurele de luna trecută, care au ucis peste 48.000 de persoane în Turcia şi au lăsat milioane de oameni fără adăpost. Mii de persoane au fost cazate în corturi şi containere, după ce casele lor au fost avariate de cutremure.

Tot în Adîyaman, corpul unei femei a fost găsit în timpul operaţiunilor de căutare şi salvare după ce pârâul care trece prin zonă s-a revărsat.

În Şanlîurfa, în ultimele 24 de ore au căzut 111 litri pe metrul pătrat. Într-un cartier autorităţile au anunţat că sunt patru morţi şi doi dispăruţi. Apoi, pompierii au găsit în subsolul unui bloc dintr-un alt cartier corpurile neînsufleţite a cinci persoane, care ar fi cetăţeni sirieni. Într-o maşină care a fost scoasă dintr-un pasaj subteran inundat au fost găsite moarte două persoane. Astfel, numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa din cauza inundaţiilor în acest oraş a crescut la 11.

Eforturile de salvare a cetăţenilor blocaţi în oraş continuă în diferite cartiere, autorităţile mobilizând sute de salvatori, inclusiv scafandri, cu bărci şi alte echipamente necesare.

Apele au luat cu ele maşini şi moloz şi au inundat subsolurile şi parterul unor clădiri, transformând drumurile în adevărate râuri în centrul oraşului Şanliurfa.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Cristela Georgescu, audiată la DIICOT ca martor în dosarul lui Călin Georgescu. Procurorii verifică traseul banilor
Cristela Georgescu a fost audiată marți, 6 octombrie, la DIICOT, în calitate de martor în dosarul în care soțul său, Călin Georgescu, este arestat preventiv. Cristela Georgescu a ajuns marți dimineață la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, unde a fost chemată de procurori în calitate de martor în dosarul […]
Cristela Georgescu, audiată la DIICOT ca martor în dosarul lui Călin Georgescu. Procurorii verifică traseul banilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
07 octombrie 2026
07 octombrie 2026