Prima pagină » International » Tânără, în vârstă de 19 ani, găsită moartă în propria locuinţă
Tânără, în vârstă de 19 ani, găsită moartă în propria locuinţă

Tânără, în vârstă de 19 ani, găsită moartă în propria locuinţă

23 apr. 2020, 13:42,
în International

O tânără, în vârstă de 19 ani, a fost găsită fără viața în locuința proprie, din Gotești, Cantemir, Republica Moldova. Descoperirea a fost făcută de vecina sa care a cerut imediat medicilor de la Asistența Medicală Urgentă.

Ajunşi la faţa locului, cadrele medicale au constatat decesul persoanei, care avea pe corp urme vizibile de agresiune. Imediat au fost anunţaţi poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Cantemir al IGP.

Corpul neînsufleţit al victimei a fost transportat pentru efectuarea expertizei medico-legale şi pentru a fi stabilită cauza decesului. La moment sunt desfăşurate acţiuni de urmărire penală.

Autorităţile au reţinut pentru 72 de ore un prim suspect.

”Părinții fetei, împreună cu fratele mai mare, sunt plecați la muncă peste hotare, în Franța, iar ea a rămas acasă în grija bunicii. Ea era elevă la liceul din Cahul, iar pe urmă a abandonat studiile. Nu cunosc din care motiv. Părinții au fost acasă iarna trecută, căci murise bunica fetei și au fost la înmormântare, însă ea nu a vrut să plece cu ei în Franța. A rămas aici, însă nu am auzit să aibă sau să facă probleme prin localitate”,  a declarat Romeo Bolocan, primarul din Gotești, pentru deschide.md.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bătălia pe ministere: Cum arată scheletul posibilului Executiv condus de Luca Niculescu
Viitorul Guvern condus de premierul desemnat Luca Niculescu ar putea fi alcătuit din 16 ministere, conform unei variante intens vehiculate pe scena politică. Această formulă este analizată în cadrul negocierilor purtate între principalele formațiuni parlamentare și Palatul Cotroceni, având ca scop stabilirea unei majorități solide în Parlament. Noul Executiv se prefigurează a fi o combinație […]
Bătălia pe ministere: Cum arată scheletul posibilului Executiv condus de Luca Niculescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
09 octombrie 2026
09 octombrie 2026