Prima pagină » Coronavirus » Studiu: O persoană din cinci infectată cu Covid-19 nu prezintă simptome
Studiu: O persoană din cinci infectată cu Covid-19 nu prezintă simptome

Studiu: O persoană din cinci infectată cu Covid-19 nu prezintă simptome

05 mai 2020, 09:32,
în Coronavirus

O persoană din cinci infectată cu noul coronavirus nu prezintă simptome, potrivit unui studiu efectuat în principalul focar al pandemiei din Germania, scrie AFP.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Bonn a realizat un studiu pe bolnavii înregistraţi la Gangett, o localitate de aproape 11.000 de locuitori situată în districtul Heinsberg, unul dintre principalele focare germane, apărut după ce un cuplu infectat a participat aici la un carnaval.

Acest studiu, bazat pe intervievarea şi analizarea a 919 persoane din 405 gospodării, a permis determinarea cu precizie a mortalităţii. La Gangelt, aproape 15% din populaţie a fost infectată. Rata deceselor printre aceşti bolnavi a atins 0,37%.

„Dacă extrapolăm aceste cifre la aproape 6.700 de decese din cauza Covid-19 în Germania, numărul total de persoane infectate va fi estimat la aproximativ 1,8 milioane”, potrivit studiului, adică un număr „de zece ori mai mare faţă de totalul cazurilor înregistrate oficial”.

„La Gangelt, 22% dintre persoanele infectate nu prezintă niciun simptom”, conform aceluiaşi studiu.

„Faptul că, aparent, o infecţie din cinci se desfăşoară fără simptome vizibile sugerează că persoanele infectate, care răspândesc virusul şi care pot infecta şi alte persoane, nu pot fi identificate în mod corect pe baza simptomelor cunoscute ale bolii”, a spus profesorul Martin Exner, coautor al studiului.

Acest aspect confirmă, potrivit acestuia, importanţa regulilor generale de distanţare şi de igienă.

„Orice persoană care se presupune că este sănătoasă şi pe care o întâlnim poate fi purtătoare de virus fără să ştie. Trebuie să fim conştienţi şi să acţionăm în consecinţă”, a sfătuit cercetătorul, în contextul în care germania a început o relaxare treptată a măsurilor de izolare.

Heinsberg a devenit focar de epidemie din cauza unui carnaval organizat aici.

Majoritatea persoanelor care au fost contaminate au prezentat simptome, mai mult decât alţi bolnavi care nu au participat la adunare.

„Ca să determinăm dacă apropierea fizică cu alţi participanţi şi circulaţia crescută a picăturilor de salivă prin conversaţii şi cântece au contribuit la o evoluţie mai puternică a bolii, am planificat investigaţii suplimentare cu alţi specialişti”, a precizat echipa de cercetători.

Studiul susţine că infecţiile în cadrul aceleiaşi familii sunt destul de reduse şi că mai general, rata de infectare pare „foarte similară la copii, adulţi şi persoane în vârstă şi nu depinde în aparenţă de vârstă”, nici de sex.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Cristela Georgescu, audiată la DIICOT ca martor în dosarul lui Călin Georgescu. Procurorii verifică traseul banilor
Cristela Georgescu a fost audiată marți, 6 octombrie, la DIICOT, în calitate de martor în dosarul în care soțul său, Călin Georgescu, este arestat preventiv. Cristela Georgescu a ajuns marți dimineață la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, unde a fost chemată de procurori în calitate de martor în dosarul […]
Cristela Georgescu, audiată la DIICOT ca martor în dosarul lui Călin Georgescu. Procurorii verifică traseul banilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
06 octombrie 2026
06 octombrie 2026