Prima pagină » National » Sociologul Marius Pieleanu scapă de acuzațiile de hărțuire sexuală a studentelor de la SNSPA. Comisia de Etică nu a identificat probe
Sociologul Marius Pieleanu scapă de acuzațiile de hărțuire sexuală a studentelor de la SNSPA. Comisia de Etică nu a identificat probe

Sociologul Marius Pieleanu scapă de acuzațiile de hărțuire sexuală a studentelor de la SNSPA. Comisia de Etică nu a identificat probe

17 feb. 2025, 22:01, 1 ,
Redacția BZI în National

Sociologul Marius Pieleanu scapă de acuzațiile de hărțuire sexuală a studentelor de la SNSPA. Pieleanu a fost și el acuzat că ar fi hărțuit studente după ce cazul profesorului Alfred Bulai a devenit public.

Comisia de Etică a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a hotărât, în unanimitate, în ședința organizată luni, să încheie procedurile aferente cazului referitor la profesorul Marius Pieleanu. Potrivit SNSPA, nu au fost identificate probe care să demonstreze vinovăția.

Comisia de Etică nu a identificat probe

SNSPA a transmis luni că, în urma unei evaluări riguroase a tuturor sesizărilor primite, Comisia de Etică nu a identificat probe incontestabile care să poată demonstra, în mod indubitabil, vinovăția lui Marius Pieleanu.

„Având în vedere că acuzațiile nu au putut fi confirmate, Comisia de Etică a dispus încheierea procedurilor aferente acestui caz. Prin probe incontestabile, Comisia de Etica are în vedere existența unor martori, dovezi audio-video sau alte mijloace de probă, care, prin coroborare cu mărturiile directe ale petentelor, să înfrângă prezumpția de nevinovăție a persoanei acuzate. Comisia de Etică își rezervă dreptul de a reevalua cazul în eventualitatea apariției de noi probe relevante”, transmite SNSPA, într-un comunicat de presă transmis luni seara.

Hotărârea Comisiei de Etică poate fi contestată

Hotărârea Comisiei de Etică poate fi contestată la Comisia Naţională de Etică a Managementului Universitar, conform art. 13 din Ordinul nr. 6869/2024 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de etică universitară, transpus și în Regulamentul Comisiei de etică a SNSPA la art. 14, respectiv la instanța de contencios administrativ.

Numele lui Marius Pieleanu a fost vehiculat în ancheta de proporții care îl vizează pe profesorul Alfred Bulai. În perioada în care Alfred Bulai era cercetat, conducerea SNSPA a primit chiar și o sesizare în care Pieleanu era reclamat pentru că ar fi avut un comportament necorespunzător în relația cu studentele.

Marius Pieleanu, profesor la SNSPA, a anunțat la începutul lunii august că întrerupe relațiile de muncă pe care le avea cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative, „până la lămurirea situației”, în urma acuzațiilor de hărțuire sexuală din partea unor foste studente, în contextul în care și numele său a fost vehiculat după cel al lui Alfred Bulai.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov. O pacientă a murit după ce patul a fost cuprins de flăcări
O pacientă a murit în urma unui incendiu izbucnit într-un salon al Spitalului de Pneumoftiziologie din Brașov. Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate. Un incendiu grav s-a produs la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov, unde o pacientă a fost găsită fără viață după ce patul pe care se afla a fost cuprins de flăcări. […]
Incendiu la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov. O pacientă a murit după ce patul a fost cuprins de flăcări
Comentarii
  • Adica violatorul care constrangea studentele scapa libertin….
    si hopa la catedra cu salar onorabil… dar in ce tara traim cu asa justitionari??!?!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
05 octombrie 2026
05 octombrie 2026