Prima pagină » International » Situație alarmantă în Franța! O poliţistă a decedat, după ce a fost înjunghiată la intrarea într-o secţie de poliţie din Rambouillet – VIDEO
Situație alarmantă în Franța! O poliţistă a decedat, după ce a fost înjunghiată la intrarea într-o secţie de poliţie din Rambouillet - VIDEO

Situație alarmantă în Franța! O poliţistă a decedat, după ce a fost înjunghiată la intrarea într-o secţie de poliţie din Rambouillet – VIDEO

23 apr. 2021, 19:43,
în International

O poliţistă a decedat vineri după ce a fost înjunghiată la intrarea într-o secţie de poliţie din Rambouillet, oraş francez situat la aproximativ 60 de kilometri sud-vest de Paris, transmit AFP şi Reuters.

Atacatorul a fost arestat, dar a murit ulterior din cauza rănilor provocate de gloanţele trase de poliţişti, a relatat postul de televiziune BFM.

Poliţia a menţionat că atacatorul a decedat, fiind atins de gloanţele trase de un singur ofiţer de poliţie. Este vorba despre un cetăţean tunisian, în vârstă de 36 de ani, necunoscut serviciilor de poliţie şi de informaţii teritoriale, aflat legal pe teritoriul francez.

Faptele s-au produs în jurul orei 12:20 GMT. Poliţista a decedat la locul atacului, în pofida intervenţiei serviciilor de urgenţă, ea suferind o rană gravă la gât.

Motivele atacului nu sunt deocamdată clare. Funcţionara se întorcea din pauză. Agresorul s-a strecurat în comisariat odată cu ea. Poliţişti, care au văzut acest lucru, s-au apropiat, iar în acel moment bărbatul a atacat victima.

Rambouillet este un oraş cu 26.000 de locuitori, mulţi dintre ei având locuri de muncă în Paris, potrivit purtătorului de cuvânt al executivului francez, Gabriel Attal.

Parchetul antiterorist din Franţa s-a autosesizat în cazul atacului comis vineri într-o secţie de poliţie situată la periferia Parisului, afirmă surse judiciare.

Anchetatorii încearcă să afle motivul atacului, fiind analizate toate ipotezele.

Premierul Jean Castex s-a deplasat la locul incidentului.

„Republica tocmai a pierdut o eroină a vieţii de zi cu zi, în urma unui gest barbar şi de o infinită laşitate. Le transmit apropiaţilor victimei că au susţinerea întregii naţiuni. Forţelor de ordine le transmit că le împărtăşesc emoţia şi indignarea”, a declarat Jean Castex.

Ministrul de interne francez, Gerald Darmanin, anunţase la rândul său că va merge la Rambouillet.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bătălia pe ministere: Cum arată scheletul posibilului Executiv condus de Luca Niculescu
Viitorul Guvern condus de premierul desemnat Luca Niculescu ar putea fi alcătuit din 16 ministere, conform unei variante intens vehiculate pe scena politică. Această formulă este analizată în cadrul negocierilor purtate între principalele formațiuni parlamentare și Palatul Cotroceni, având ca scop stabilirea unei majorități solide în Parlament. Noul Executiv se prefigurează a fi o combinație […]
Bătălia pe ministere: Cum arată scheletul posibilului Executiv condus de Luca Niculescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
08 octombrie 2026
08 octombrie 2026