Este prima demitere după poluarea masivă din Capitală.
Ministrul Mediului, Costel Alexe, a cerul comisarului general al Gărzii de Mediu demiterea şefului Gărzii de Mediu din Bucureşti, Viorel Glăman.
Decizia lui Costel Alexe vine pe fondul poluării majore din Bucureşti din noaptea de duminică spre luni, eveniment la care Garda de Mediu nu a avut nici o reacţie – nu a controlat pe teren posibilele cauze şi nu a aplicat nici o sancţiune. Garda de Mediu Bucureşti, instituţia care ar trebui să identifice şi să elimine sursele de poluare din Capitală, susţine într-un răspuns că anul trecut pe teritoriul capitalei nu a existat niciun depozit ilegal de deşeuri, motiv pentru care nu a dat nici o amendă.
Întrebat, marţi seară, la Digi 24, dacă ministrul mediului l-a destituit din funcţie, Viorel Glăman a răspuns: „Nu m-a destituit… poate m-a destituit acum, de câteva minute, eu azi (n.red – marţi) la ora 16:30 când am plecat de la sediu n-am fost destituit.” „Eu consider că nu am nicio vină. Domnul ministru al mediului şi doamna comisar general mă poate analiza (sic!)”, a mai spus el cu privire la poluarea din capitală.