Prima pagină » Actualitate » Sechestru pe averea lui Raed Arafat. Reacția șefului DSU: „Mă văd obligat să vin cu câteva explicaţii”
Sechestru pe averea lui Raed Arafat. Reacția șefului DSU: „Mă văd obligat să vin cu câteva explicaţii”

Sechestru pe averea lui Raed Arafat. Reacția șefului DSU: „Mă văd obligat să vin cu câteva explicaţii”

09 iul. 2026, 18:21,
Redacția BZI în Actualitate

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a confirmat joi că procurorii militari au instituit sechestru asupra bunurilor sale și au poprit conturile bancare în dosarul privind achiziționarea unui elicopter SMURD din Marea Britanie, în care este urmărit penal pentru contrabandă. Arafat susține că măsura este nejustificată și anunță că o va contesta în instanță.

Șeful DSU a confirmat informațiile apărute în spațiul public și a precizat că măsura asigurătorie a fost dispusă de procurorul militar care instrumentează dosarele în care este cercetat.

„Mă văd obligat să vin cu câteva explicaţii, după ce am văzut reacţia media la ştirea, dată pe surse azi-noapte, că conturile doctorului Arafat au fost poprite, bunurile sechestrate şi aşa mai departe. Nu că ar fi multe, se regăsesc în declaraţia de avere. Asta s-a întâmplat, într-adevăr ieri, de către procurorul militar, care instrumentează ambele dosare, cel cu contrabanda cu elicopterul, nu poţi să nu zâmbeşti când vorbeşti de asta, şi celălalt cu angajările fictive. Numai fictive nu sunt. Acum o să mă concentrez pe subiectul zilei, adică pe sechestrarea bunurilor şi poprirea conturilor”, a declarat Raed Arafat într-un mesaj video publicat pe Facebook.

Acesta a precizat că măsurile nu îl vizează doar pe el.

„Nu e vorba doar de doctorul Arafat. Doctorul Arafat a atras atenţia şi, într-adevăr, e în toată mass-media, dar ieri au fost puse sechestre şi popriri pe conturi, pe bunuri, la 17 persoane, plus la trei firme mari din România, cu impact economic, care au şi impact de imagine. S-a dat publicităţii că s-a pus sechestrul pe conturi de la Omniasig, de la Airbus România, de la firma Aon România, care este o firmă de reasigurare din Statele Unite. Sunt un număr foarte mare de entităţi individuale şi juridice, cărora li s-au pus sechestre şi popriri”, a declarat Raed Arafat.

Șeful DSU: „Măsurile au fost luate fără nicio motivare concretă”

În mesajul care însoțește înregistrarea video, Raed Arafat afirmă că măsura sechestrului este arbitrară și lipsită de fundament legal.

„În acest caz, măsurile au fost luate fără nicio motivare concretă. Dispunerea unor măsuri asigurătorii fără nicio motivare privind necesitatea lor reprezintă un act arbitrar şi o încălcare gravă a principiilor statului de drept”, a transmis Raed Arafat.

Șeful DSU susține că nu a avut atribuții în activitățile care ar fi generat prejudiciul invocat de anchetatori.

„Personal, nu am avut nicio atribuţie legală, nicio competenţă şi nicio implicare în activităţile care ar fi generat pretinsul prejudiciu. Cu toate acestea, sunt supus unor măsuri restrictive dispuse fără fundament factual şi fără motivarea cerută de lege”, a mai transmis Raed Arafat.

Acesta contestă și existența prejudiciului.

„Cu atât mai inacceptabilă este această măsură, în condiţiile în care pretinsul prejudiciu constă exclusiv în TVA pe care o instituţie a statului avea obligaţia legală să o achite, iar beneficiarul acestei taxe este tot statul. Statul nu poate pretinde că este victima propriilor obligaţii neîndeplinite”, a declarat Raed Arafat.

Totodată, el anunță că va contesta măsura și va solicita tragerea la răspundere a celor pe care îi consideră responsabili.

„Îmi rezerv dreptul de a formula toate demersurile judiciare şi extrajudiciare necesare pentru înlăturarea vătămărilor cauzate prin aceste acţiuni şi pentru atragerea răspunderii tuturor persoanelor implicate. Totodată, voi solicita tragerea la răspundere a celor care, din jocuri de culise sau ca exponenţi ai unor centre de interese preocupate de discreditarea mea, au înţeles să utilizeze instituţiile statului ca instrumente pentru atingerea unor scopuri străine de lege şi de interesul public”, a transmis Raed Arafat.

Dosarul elicopterului SMURD și prejudiciul de peste 4,4 milioane de lei

În luna aprilie, Raed Arafat a fost chemat la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, pentru a i se aduce la cunoştinţă că este urmărit penal pentru contrabandă, într-un dosar legat de achiziţionarea unui elicopter din Marea Britanie cu eludarea plăţii TVA.

În total, 17 persoane sunt anchetate pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, în forma coautoratului, complicităţii şi instigării.

Potrivit anchetatorilor, pe 2 iunie 2016, un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, aflat în misiune SMURD în Republica Moldova, s-a prăbuşit în zona localităţii Haragîş. Accidentul a dus la distrugerea totală a aeronavei şi la moartea celor patru persoane aflate la bord.

În procesul de soluţionare a dosarului de daună privind „Asigurarea CASCO – toate riscurile – a elicopterelor”, asiguratorul putea fie să achite IGAv suma de 23.343.667 lei (echivalentul a 5.270.045 euro), fie să înlocuiască elicopterul distrus cu o aeronavă în configuraţie asemănătoare. Părţile au convenit ca despăgubirea să se facă prin înlocuirea elicopterului distrus cu o aeronavă în configuraţie rezonabil asemănătoare, inclusiv în ceea ce priveşte echipamentele medicale din dotarea elicopterului.

În noiembrie 2017, IGAv a preluat noul elicopter pe insula Guernsey – teritoriu aparţinând Marii Britanii, dar aflat în afara spaţiului TVA al Uniunii Europene – şi l-a importat ulterior în România. Punerea în exploatare era posibilă doar după efectuarea formalităţilor vamale şi achitarea sau garantarea taxelor aferente.

Ancheta a stabilit că aeronava a fost introdusă în ţară şi utilizată fără îndeplinirea acestor formalităţi, ceea ce a generat un prejudiciu la bugetul de stat, reprezentând TVA datorat în vamă, în valoare de 4.435.269 lei.

„Prin urmare, s-a conturat bănuiala rezonabilă că persoanele implicate în procedura de reparare a pagubei au permis asiguratorului să stingă obligaţia de despăgubire izvorâtă din poliţa de asigurare prin înlocuirea elicopterului distrus în totalitate la data de 02.06.2016, cu un alt elicopter, care nu a dobândit caracterul de marfă românească, pentru care nu au fost efectuate formalităţile vamale, căruia nu i-a fost acordat liberul de vamă şi pentru care nu au fost achitate drepturile datorate în vamă, de natura TVA în cuantum de 4.435.269 lei, sumă ce reprezintă pagubă la bugetul de stat şi, corelativ, un folos necuvenit în patrimoniul asiguratorului”, mai arată Parchetul.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cauza morții lui Gabi Mureșan. Ce spune ISU Mureș
S-a aflat care a fost cauza morții lui Gabi Mureșan. Fostul campion al României cu CFR Cluj și primar al comunei Apold a murit după ce s-a înecat într-un lac din județul Mureș. ISU Mureș a prezentat detalii despre intervenția echipajelor de salvare. Noi informații au fost făcute publice în cazul decesului lui Gabi Mureșan, […]
Cauza morții lui Gabi Mureșan. Ce spune ISU Mureș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 iulie 2026
10 iulie 2026