Prima pagină » Actualitate » Şapte cadre medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani, testate pozitiv pentru coronavirus
Şapte cadre medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă

Şapte cadre medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani, testate pozitiv pentru coronavirus

09 apr. 2020, 21:15,
în Actualitate

Şapte cadre medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani au fost testate pozitiv pentru COVID-19, iar una dintre secţiile unităţii medicale a fost închisă, în urma infectării personalului, a declarat, joi, directorul Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, Cătălin Graur. Potrivit acestuia, DSP Vrancea a demarat o anchetă epidemiologică şi la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, după ce angajaţi ai celor două instituţii au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19.

„Avem 31 de cadre medicale la Spitalul Militar, un cadru la Spitalul Adjud şi şapte cadre medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Pantelimon’ Focşani. S-a luat, de asemenea, măsura închiderii secţiei de Nefrologie, existând şi în acest caz o anchetă epidemiologică în curs. Deocamdată, avem şase contacţi. DSP Vrancea a declanşat două anchete epidemiologice la SAJ Vrancea şi ISU Vrancea, după ce angajaţi din cadrul acestor instituţii au fost testaţi pozitiv la COVID-19. Rezultatul anchetelor epidemiologice a relevat faptul că există 10 contacţi direcţi în cadrul ISU şi 12 la SAJ, din care patru sunt simptomatici, internaţi la secţia de infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Pantelimon’ Focşani şi care vor fi testaţi”, a declarat, joi, Cătălin Graur.

DSP Vrancea a primit zilele trecute un aparat Real-Time-PCR, însă aparatul nu este deocamdată funcţional, astfel că persoanele suspecte de infectare cu COVID-19 sunt testate la Iaşi şi Bucureşti.

„Aparatul este în procedura de calibrare, nu funcţionează. Noi, ca DSP, realizăm aceste testări gratuit, pe baza unor programe de sănătate decontate de MS şi în baza unei metodologii aprobate de Institutul Naţional de Sănătate Publică. Persoanele care au un link epidemiologic şi care prezintă simptomatologie specifică COVID se internează la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Pantelimon’ Focşani şi sunt testaţi”, a precizat Cătălin Graur.

La nivelul judeţului Vrancea au fost raportate, joi, un număr de 95 de persoane infectate cu COVID-19. De asemenea, au fost confirmate şi două decese din cauza virusului SARS-COV-2, o femeie de 81 de ani şi una de 48 de ani.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO PSD pune condiții înainte de vot: Decizia privind premierul desemnat depinde de măsurile economice
PSD decide votul pentru Guvernul Niculescu în funcție de programul economic propus, a anunțat Claudiu Manda. Tensiunile din scena politică ating un nou prag înaintea rundei decisive de discuții pentru formarea noului executiv. Decizia social-democraților de a susține sau nu cabinetul propus de premierul desemnat Luca Niculescu depinde de măsurile pe care acesta le va […]
PSD pune condiții înainte de vot: Decizia privind premierul desemnat depinde de măsurile economice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
07 octombrie 2026
07 octombrie 2026