Prima pagină » National » Sacțiuni pentru persoanele care nu poartă mască. Cât e amenda
Sacțiuni pentru persoanele care nu poartă mască. Cât e amenda

Sacțiuni pentru persoanele care nu poartă mască. Cât e amenda

16 mai 2020, 16:05,
în National

Vom fi sancționați conform legii dacă nu purtăm mască de protecție în starea de alertă.

Grupul de Comunicare Strategică a răspuns la întrebarea dacă vor fi sancționate persoanele care nu poartă mască.

„Purtarea măștii care acoperă nasul și gura este obligatorie începând cu 15 mai 2020 în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise, potrivit anexei „Măsuri de prevenire și control a infecțiilor aplicabile pe durata stării de alertă”, atașată Hotărârii nr. 24 a CNSSU. Persoanele care nu respectă obligația de a purta mască în spațiile menționate pot fi sancționate contravențional în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr.396 din 15 mai 2020) raportat la art.65 lit.h, respectiv „nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții” se sancționează cu amendă între 500 de lei și 2500 de lei“, au precizat reprezentanții Grupul de Comunicare Strategică.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct
Statele Unite au programat pentru 3 decembrie execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, condamnat pentru uciderea a 13 persoane la Fort Hood, în 2009. Pentagonul intenționează să permită publicului să urmărească evenimentul în direct. Statele Unite au programat pentru 3 decembrie 2026 execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, fost maior al […]
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
10 octombrie 2026
10 octombrie 2026