Prima pagină » Actualitate » Raed Arafat, despre teoriile conspiraționiste: „Termoscanarea nu ia datele tale, nu-ți ia CNP-ul de pe frunte!“
Raed Arafat, despre teoriile conspiraționiste: „Termoscanarea nu ia datele tale, nu-ți ia CNP-ul de pe frunte!“

Raed Arafat, despre teoriile conspiraționiste: „Termoscanarea nu ia datele tale, nu-ți ia CNP-ul de pe frunte!“

21 mai 2020, 12:45,
în Actualitate

În contextul în care din ce în ce mai multe persoane se revoltă din cauza faptului că le este luată temperatura înainte de a intra într-o clădire publică, secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a explicat că termoscanarea nu fură datele nimănui și a precizat că măsurarea temperaturii la intrarea în supermarket sau în sediile firmelor cu peste 50 de angajați este obligatorie.

„Termoscanarea e făcută de la distanță, printr-un scanner care îți vede temperatura, nu scrie numele tău, nu ia datele tale, nu-ți ia CNP-ul de pe frunte, nu ia nimic, nici măcar nu știe cum te numești. Dacă temperatura e peste un anumit nivel, îți recomandă să mergi la medic. Nu văd nicio problemă de legalitate, este mai mult vorba despre protecția celor care sunt într-un spațiu. Și acum, când am venit aici, pompierul m-a oprit și mi-a luat temperatura și sunt convins că a luat temperatura și celorlalți. Nu este nimic rău în acest lucru”, a spus Raed Arafat.

El a precizat că măsurarea temperaturii nu este eficientă în cazul persoanelor infectate, dar care nu au simptome. „Știm că circulă printre noi foarte mulți asimptomatici, ăsta e motivul pentru care cerem să fie purtată masca”, a spus Arafat.

Arafat a avertizat că societățile comerciale care nu măsoară temperatura la intrare riscă amendă.

„Regula e regula, dacă nu ia temperatura la intrare, e posibil să fie amendat. Dacă e o decizie luată la nivelul autorităților ca la supermarket, în locuri unde lucrează mai mult de 50 de persoane, atunci clar ca va trebui să se respecte regula și să termoscaneze, cine nu o face și vine DSP sau organele de control e posibil să fie amendat”, a mai spus Arafat.

Acesta a adăugat că atât instituţiile statului, cât şi grupuri de voluntari încearcă să combată ideile false care sunt răspândite pe reţelele sociale în ceea ce priveşte COVID-19.

„Toate instituţiile statului sunt preocupate de acest lucru, la toate nivelurile. Toate serviciile noastre de comunicare, la nivelul IGSU, la nivelul DSU, la nivelul Grupului de Comunicare Strategică, încercăm să combatem, avem şi grupuri de voluntari care încearcă să combată ideile false care sunt răspândite, chiar extrem de agresiv, în reţelele de socializare. Pe lângă asta, vine, bineînţeles, partea de securitate cibernetică.

„Binenţeles, mai poţi să vezi dacă sunt atacuri concertate, te duci şi explici la operatorul, la responsabilul reţelei de socializare, sunt discuţii cu toate reţelele de socializare, pentru că, dacă vezi că de undeva vine o dezinformare consistentă tot timpul, ei au metode prin care să verifice acest lucru şi să vadă de unde vine”, a mai spus Arafat.

El a adăugat că dintre subiectele de dezinformare vizează tentativa de a convinge oamenii să nu respecte regulile în perioada de relaxare.

„Să nu poarte mască, am început să avem oameni care spun că tot ce s-a întâmplat până acum e o conspiraţie şi să dăm drumul la totul, deodată. Dacă nu se respectă regulile, este posibil să ajungem într-o situaţie mult mai gravă decât cea prin care am trecut”, a spus Raed Arafat.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bătălia pe ministere: Cum arată scheletul posibilului Executiv condus de Luca Niculescu
Viitorul Guvern condus de premierul desemnat Luca Niculescu ar putea fi alcătuit din 16 ministere, conform unei variante intens vehiculate pe scena politică. Această formulă este analizată în cadrul negocierilor purtate între principalele formațiuni parlamentare și Palatul Cotroceni, având ca scop stabilirea unei majorități solide în Parlament. Noul Executiv se prefigurează a fi o combinație […]
Bătălia pe ministere: Cum arată scheletul posibilului Executiv condus de Luca Niculescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
09 octombrie 2026
09 octombrie 2026