Prima pagină » National » O fetiţă de 3 ani şi un băieţel de 1 an, răniţi după ce au căzut din carusel, la Craiova
O fetiţă de 3 ani şi un băieţel de 1 an, răniţi după ce au căzut din carusel, la Craiova

O fetiţă de 3 ani şi un băieţel de 1 an, răniţi după ce au căzut din carusel, la Craiova

10 aug. 2021, 11:12,
în National

Doi copii, o fetiță de trei ani și jumătate și un băiețel de un an, au căzut dintr-un carusel, la Craiova. Figurina în care se aflau s-a rupt dar, din fericire, cei mici au scăpat cu răni minore.

Evenimentul nefericit a avut loc sâmbătă, 7 august, în Parcul Tineretului, când sărbătoreau ziua de naștere a băiețelului.

Copiii au fost transportați, de urgență, la spital, unde au primit îngijiri medicale. Băiețelul a suferit răni mai grave la mânuță și are fața tumefiată.

Mama celor doi copii s-a aflat și ea în carusel, cu acordul administratorului, care i-ar fi spus că figurina poate susține până la 200 de kilograme. La sosirea polițiștilor, administratorul a susținut că i-ar fi spus femeii că greutatea maximă este de 40 de kilograme.

Acum, cazul este anchetat de polițiștii, deoarece părinții au făcut plângere.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia
Susținătorii lui Călin Georgescu au lansat online apeluri pentru strângerea unei eventuale cauțiuni, după arestarea sa preventivă. Mai multe persoane care îl susțin pe Călin Georgescu au început să promoveze pe rețelele sociale o campanie de strângere de bani pentru o eventuală cauțiune. În mesajele publicate online este vehiculată suma de 1,1 milioane de euro, […]
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
05 octombrie 2026
05 octombrie 2026