Prima pagină » National » Ministerul Sănătății: Au fost achiziționate 35 000 de doze de vaccin gripal
Ministerul Sănătății: Au fost achiziționate 35 000 de doze de vaccin gripal

Ministerul Sănătății: Au fost achiziționate 35 000 de doze de vaccin gripal

31 ian. 2020, 17:45,
în National

Ministerul Sănătății (MS) a finalizat vineri achiziția celor 35.000 de doze de vaccin gripal suplimentare pentru campania de vaccinare a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, acestea urmând să fie distribuite în următoarea săptămână, anunță MS.

„Noile doze de vaccin gripal vor ajunge în maxim o săptămână la direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, conform recomandărilor OMS și ECDC”, conform sursei citate.

Până la data de 26 ianuarie, au fost vaccinate antigripal 1.475.494 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.

Conform informării ANMDM, la nivel național există stocuri de medicamente antivirale specifice (Oseltamivir) care sunt eliberate în farmaciile cu circuit deschis pe bază de prescripție medicală.

Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.

De asemenea, se recomandă evitarea automedicației și consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripă și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare, precum și izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei.

Ministerul Sănătății și Ministerul Educației Naționale au încheiat un protocol de colaborare pentru monitărizarea evoluției epidemiologice determinată de creșterea numărului de cazuri de îmbolnăvire prin infecții respiratorii acute și gripă în unitățile de învățământ.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Cristela Georgescu, audiată la DIICOT ca martor în dosarul lui Călin Georgescu. Procurorii verifică traseul banilor
Cristela Georgescu a fost audiată marți, 6 octombrie, la DIICOT, în calitate de martor în dosarul în care soțul său, Călin Georgescu, este arestat preventiv. Cristela Georgescu a ajuns marți dimineață la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, unde a fost chemată de procurori în calitate de martor în dosarul […]
Cristela Georgescu, audiată la DIICOT ca martor în dosarul lui Călin Georgescu. Procurorii verifică traseul banilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
07 octombrie 2026
07 octombrie 2026