Prima pagină » Actualitate » Mai multe avioane NATO vor fi mutate în România pentru a monitoriza „activitatea militară rusă”
Mai multe avioane NATO vor fi mutate în România pentru a monitoriza „activitatea militară rusă”

Mai multe avioane NATO vor fi mutate în România pentru a monitoriza „activitatea militară rusă”

13 ian. 2023, 11:20,
în Actualitate

NATO vrea să ”monitorizeze activitatea militară rusă” și să sprijine totodată ”prezenţa întărită a Alianţei în regiune” și mută don Germania în România avioanele de supraveghere AWACS (Airborne Warning and Control System).

Acestea urmează să ajungă marţea viitoare la Bucureşti, a transmis NATO vineri într-un comunicat citat de DPA. Avioanele vor staționa la circa 200 de kilometri de granița cu Ucraina unde vor fi trimiși și 180 de militari. NATO va reloca în România unele dintre avioanele sale de supraveghere staţionate în prezent în Germania, pentru a fi mai aproape de războiul declanşat de Rusia în Ucraina.

Avioanele de supraveghere AWACS (Airborne Warning and Control System) urmează să ajungă marţea viitoare la Bucureşti pentru „a sprijini prezenţa întărită a Alianţei în regiune şi pentru a monitoriza activitatea militară rusă”, a transmis NATO într-un comunicat. Avioanele AWACS, care sunt staţionate de obicei la o bază din apropiere de Aachen, în vestul Germaniei, vor fi staţionate la baza Forţelor Aeriene Române de la Otopeni, în apropiere de Bucureşti, la circa 200 kilometri de graniţa cu Ucraina, şi vor rămâne acolo mai multe săptămâni.

„În contextul în care războiul ilegal al Rusiei din Ucraina continuă să ameninţe pacea şi securitatea în Europa, nu trebuie să există niciun dubiu în legătură cu hotărârea NATO de a proteja şi apăra fiecare centimetru din teritoriul aliat”, a declarat purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu.

„Avioanele noastre AWACS pot detecta aeronave de la o distanţă de sute de kilometri, fiind un instrument cheie al poziţiei de descurajare şi de apărare a NATO. Mulţumesc României pentru găzduirea avioanelor, care vor avea o contribuţie importantă la capacitatea noastră de avertizare rapidă”, a adăugat ea.

La baza de la Otopeni vor fi trimişi de asemenea 180 de militari. NATO nu a precizat câte dintre cele 14 avioane AWACS staţionate în Germania vor fi trimise în România, dar potrivit unor surse militare, citate de DPA, vor fi desfăşurate trei aeronave.

Prin sistemul lor de radar, avioanele AWACS pot localiza şi identifică alte aeronave la o distanţă de peste 400 de kilometri. Avioanele pot transmite informaţiile către toate celelalte aeronave aflate în spaţiul aerian şi care sunt echipate corespunzător, ceea ce înseamnă că, teoretic, pot fi folosite ca posturi de comandă zburătoare.

În trecut, ele au fost desfăşurate în timpul operaţiunilor împotriva grupării teroriste Stat Islamic sau în Afganistan.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bătălia pe ministere: Cum arată scheletul posibilului Executiv condus de Luca Niculescu
Viitorul Guvern condus de premierul desemnat Luca Niculescu ar putea fi alcătuit din 16 ministere, conform unei variante intens vehiculate pe scena politică. Această formulă este analizată în cadrul negocierilor purtate între principalele formațiuni parlamentare și Palatul Cotroceni, având ca scop stabilirea unei majorități solide în Parlament. Noul Executiv se prefigurează a fi o combinație […]
Bătălia pe ministere: Cum arată scheletul posibilului Executiv condus de Luca Niculescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
08 octombrie 2026
08 octombrie 2026