Iulia Vântur, una dintre cele mai apreciate artiste românce cu o carieră de succes în India, a impresionat recent printr-o apariție deosebită la o nuntă desfășurată în Maldive.
Evenimentul a fost marcat de eleganță și emoție, iar vedeta a împărtășit momentele speciale cu fanii săi prin intermediul rețelelor sociale.
Iulia Vântur, apariție spectaculoasă la o nuntă în Maldive
Cu această ocazie, Iulia Vântur a ales o rochie verde, vaporoasă, care i-a pus în evidență trăsăturile și silueta. Ținuta a fost apreciată de urmăritorii săi, care au remarcat rafinamentul și stilul inconfundabil al artistei.
În cadrul petrecerii, Iulia Vântur le-a oferit invitaților un moment muzical special, interpretând o melodie emoționantă. În videoclipul postat pe rețelele sociale, vedeta a transmis un mesaj simplu, dar plin de emoție:
„Sărbătorim dragostea și comuniunea în paradis! Vă mulțumesc că am fost parte din momentul vostru special și mă rog ca povestea voastre de dragoste să continue să ne inspire!
Fiți binecuvântați”, a scris Iulia Vântur.
Iulia Vântur locuiește în India, alături de Salman Khan
Iulia Vântur, una dintre cele mai cunoscute românce stabilite în străinătate, trăiește de mai bine de zece ani în India, unde locuiește alături de actorul Salman Khan. Vedeta a renunțat la viața sa din România pentru a începe un nou capitol pe tărâm asiatic, într-o relație discretă, dar constantă, cu una dintre cele mai mari vedete de la Bollywood.
Deși relația cu Salman Khan a rezistat în timp, Iulia a declarat recent că nu simte presiunea de a oficializa printr-o căsătorie acest parteneriat.
„Sunt de părere că e mai important cum se simt oamenii unul lângă celălalt. Să petreci timp împreună e mai important ca orice. La un moment dat mi s-a pus încontinuu această întrebare. Până și părinții mei m-au întrebat când am de gând să mă mărit. Am întrebat-o pe mama: Îți dorești să mă vezi fericită sau îți dorești să mă vezi căsătorită?
A fost ultima dată când mi-a pus această întrebare. Poate că mămică, da, mă văd. Căsătorită… nu știu, am trecut de vârsta de 20 de ani în care mi se părea căsătoria o chestie extraordinară. Mi se pare important ca doi oameni să se iubească și să fie împreună. Sper ca în rolul de mamă să fiu responsabilă și bună”, a mărturisit Iulia Vântur.
Pentru Iulia, stabilitatea emoțională și conexiunea profundă dintre doi oameni sunt priorități, mai presus de formalitățile sociale.
Iulia Vântur este o prezentatoare de televiziune, actriță și cântăreață română, cunoscută pentru rolul său de co-prezentatoare a emisiunii „Dansez pentru tine” la Pro TV. În ultimii ani, a câștigat notorietate internațională datorită carierei sale în India și relației apropiate cu actorul bollywoodian Salman Khan.
Recent, Iulia Vântur a făcut senzația cu apariția sa la o nuntă ce a avut loc în Maldive.