Prima pagină » National » Grup Servicii Petroliere a finalizat cu succes ranfluarea navei Queen Hind, cea care s-a scufundat în Portul Midia – VIDEO
Grup Servicii Petroliere a finalizat cu succes ranfluarea navei Queen Hind, cea care s-a scufundat în Portul Midia - VIDEO

Grup Servicii Petroliere a finalizat cu succes ranfluarea navei Queen Hind, cea care s-a scufundat în Portul Midia – VIDEO

26 feb. 2020, 07:30,
în National

Grup Servicii Petroliere a finalizat cu succes ranfluarea navei Queen Hind, care a eşuat în noiembrie în Portul Midia, cu peste 14.000 de oi la bord, o operaţiune unică în regiunea Mării Negre, nava având o lungime comparabilă cu un teren de fotbal, potrivit preşedintelui GSP, Gabriel Comănescu.

„Echipele GSP au finalizat cu succes ranfluarea Queen Hind. Operaţiunea este unică, din datele noastre, în regiunea Mării Negre. Nava este stabilizată la cheu. Ne bucurăm că am restabilit normalitatea în Portul Midia, după un efort uman şi tehnic neîntrerupt. GSP a alocat toate resursele necesare acestui proiect. Suntem conştienţi, pe deplin, de caracterul de urgenţă al lucrării. Am lucrat repede şi bine. Fără incidente de siguranţă sau de mediu. Nu a fost o operaţiune uşoară. Am readus pe linia de plutire o navă cu o lungime comparabilă cu un teren de fotbal. Vorbim despre o operaţiune deosebit de complexă, pe care GSP a reuşit să o finalizeze, fără incidente, într-un timp record, raportat la alte proiecte similiare”, a explicat preşedintele GSP.

Peste 100 de angajaţi şi colaboratori GSP au lucrat non-stop la acest proiect. Echipa de 20 de scafandri a lucrat chiar şi în patru ture. Compania GSP a mobilizat, pentru operaţiunea de ranfluare cea mai mare macara maritimă din bazinul Mării Negre, GSP Neptun, iar specialiştii companiei au folosit barje pentru stabilizarea Queen Hind.

Compania GSP demarează acum faza doi a planului agreat cu partenerii săi de la Portul Constanţa.

„Misiunea de a elibera Queen Hind de încărcătura biologică, în condiţii de siguranţă atât pentru personalul implicat, cât şi pentru mediu se va desfăşura în colaborare strânsă cu autorităţile locale şi naţionale cu atribuţii în acest sens”, se precizează în comunicat.

Pe 14 ianuarie, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa a semnat cu Grup Servicii Petroliere contractul privind serviciile de dezeşuare şi ranfluare a navei Queen Hind, care, încărcată cu peste 14.000 de oi, a eşuat în noiembrie 2019 în Portul Midia. Contractul, în valoare de circa 19 milioane de lei, prevede şi scoaterea şi neutralizarea încărcăturii din interiorul vaporului.

Nava Queen Hind, încărcată cu circa 14.600 de oi, s-a răsturnat pe 24 noiembrie 2019, la plecarea din Portul Midia, scufundându-se parţial. Echipajul format din 22 de marinari sirieni a fost salvat, fiind scoase vii de la bordul vaporului, în zilele de după incident, şi câteva sute de oi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO PSD pune condiții înainte de vot: Decizia privind premierul desemnat depinde de măsurile economice
PSD decide votul pentru Guvernul Niculescu în funcție de programul economic propus, a anunțat Claudiu Manda. Tensiunile din scena politică ating un nou prag înaintea rundei decisive de discuții pentru formarea noului executiv. Decizia social-democraților de a susține sau nu cabinetul propus de premierul desemnat Luca Niculescu depinde de măsurile pe care acesta le va […]
PSD pune condiții înainte de vot: Decizia privind premierul desemnat depinde de măsurile economice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
07 octombrie 2026
07 octombrie 2026