Familia Cuciuc este profund îndurerată la un an de la pierderea Andreei, tânăra murind subit la petrecerea de la Balul Bobocilor. Viața lui Igor și a soției sale Diana s-a schimbat radical de atunci, ei căutând răspunsuri cu privire la tragedie. În ceea ce o privește pe Diana Cuciuc, suferința unei mame care și-a pierdut copilul nu poate fi descrisă în cuvinte.
Recent, Igor Cuciuc a publicat o postare emoționantă din satul natal, Ciuciulea Glodeni, la aproape un an de la moartea fiicei sale, Andreea. Soția sa, Diana, a lăsat un comentariu tulburător care a impresionat întreaga comunitate online.
Familia Cuciuc, îndurerată la un an de la pierderea Andreei
Timpul nu pare să fi adus alinare pentru Igor și Diana Cuciuc, părinții Andreei, tânăra care și-a pierdut viața tragic, în urmă cu aproape un an, la petrecerea de Balul Bobocilor.
De atunci, viața familiei s-a schimbat radical. Fiecare zi este marcată de dor, amintiri și postări pline de emoție, prin care cei doi părinți încearcă să-și exprime durerea și dragostea nemărginită pentru fiica lor.
Recent, artistul Igor Cuciuc a împărtășit pe pagina sa de Facebook un videoclip filmat în satul său natal, Ciuciulea Glodeni, locul unde s-a născut și pe care îl poartă mereu în suflet.
În descrierea clipului, interpretul a vorbit despre legătura profundă pe care o simte cu pământul natal și despre liniștea pe care o regăsește acolo, departe de zgomotul lumii:
„Satul meu unde m-am născut este Ciuciulea Glodeni. De fiecare dată când mă apropii de satul în care m-am născut, mă trec fiorii… Simt o conexiune puternică, de parcă îmi vorbește pământul. Ador satul meu și îl port mereu în suflet și în cântecele mele!”, a scris Igor Cuciuc.
Postarea a fost însoțită și de o melodie nouă, dedicată locurilor natale, prin care artistul și-a exprimat nostalgia și dragostea pentru rădăcinile sale.
Amintirea Andreei Cuciuc trăiește prin cântece
Pe lângă filmulețul din sat, Igor Cuciuc a publicat și un clip vechi în care apare fiica sa, Andreea, cântând alături de un alt interpret. Imaginile, deși pline de lumină și bucurie, au adus un val de tristețe printre cei care cunosc povestea familiei.
Mulți dintre fani au lăsat mesaje de susținere, însă atenția s-a îndreptat către comentariul emoționant al soției sale, Diana Cuciuc, care a reacționat cu un mesaj încărcat de durere.
Mesajul dureros al Dianei Cuciuc: „Să fie blestemați…”
Sub videoclipul în care apare Andreea, Diana Cuciuc, mama tinerei, a scris un comentariu care reflectă suferința nemărginită a unei mame care și-a pierdut copilul:
„Să fie blestemați până în măduva oaselor, să treacă toată viața lor prin ceea ce trec eu acum.
Au și ei fete… le doresc sănătate la fiecare în parte! Dumnezeu e mare și le face parte așa cum știe El mai bine! Doamne ajută!”, a scris Diana Cuciuc.
Comentariul ei a stârnit valuri de reacții emoționate în mediul online. Mii de oameni au empatizat cu durerea acesteia, trimițând mesaje de sprijin și rugăciuni pentru familia Cuciuc.
Durerea părinților care nu se stinge
Moartea Andreei Cuciuc a lăsat o rană adâncă în sufletul părinților ei, iar fiecare amintire, fiecare loc vizitat, readuce în prezent durerea pierderii.
Igor și Diana continuă să împărtășească public fragmente din viața lor și din iubirea față de fiica lor, transformând dorul într-un omagiu permanent.
Prin postările sale, Igor Cuciuc nu doar că își reamintește copilăria și originile, ci și își păstrează vie legătura cu Andreea, pentru care muzica a fost mereu o parte din suflet.