Prima pagină » Actualitate » Elena Udrea, dezvăluiri despre „statul paralel”. Ce spune despre Băsescu, Coldea și Kovesi

Elena Udrea, dezvăluiri despre „statul paralel”. Ce spune despre Băsescu, Coldea și Kovesi

25 sept. 2025, 09:41, 1 ,
Redacția BZI în Actualitate

La mai bine de două luni de la eliberarea din închisoare, Elena Udrea face dezvăluiri despre „statul paralel”. Aceasta a adus în discuție numele grele din politica românească, amintind de Traian Băsescu, Adrian Năstase ori Victor Ponta. Totodată, Eena Udrea susține că a fost o victimă a sistemului Coldea – Kovesi.

Recent, Elena Udrea a oferit un interviu în care a vorbit despre suferința provocată de detenție, impactul asupra fiicei sale, Eva, dar și despre politică, relația cu fostul președinte Traian Băsescu și „statul paralel”.

Eliberarea din închisoare și reîntâlnirea cu fiica sa

Elena Udrea a fost eliberată condiționat pe 17 iulie 2025, după ce a executat aproape trei ani și jumătate de detenție. Prima experiență copleșitoare a fost revederea cu fiica sa, Eva, în vârstă de 7 ani.

„Nu ştia că vin acasă, a fost o surpriză uriașă. De câte ori revăd filmuleţul cu momentul eliberării, mă emoţionez până la lacrimi”, a povestit Udrea.

Ea a explicat că perioada de detenție a fost extrem de grea, în special din cauza suferinței provocate copilului: „Nu trebuie să îi fie ruşine cu mine, ci să fie mândră de mama ei. Am ajuns la închisoare pentru că am susținut niște valori, nu pentru că am greșit.”

Elena Udrea, dezvăluiri despre „statul paralel”

Elena Udrea a revenit în atenția publicului cu declarații incendiare despre „statul paralel”, relația cu fostul președinte Traian Băsescu și rolul jucat de Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi. După mai bine de trei ani de detenție, fostul ministru al Turismului rupe tăcerea și povestește despre experiențele trăite și despre sistemul care, susține ea, i-a distrus viața personală.

În ceea ce privește legătura cu fostul președinte, Elena Udrea a declarat că nu îl consideră responsabil pentru condamnarea și detenția ei: „Nu mă consider o victimă a domnului Băsescu. Tot ce am făcut în politică am făcut pentru că am vrut.”

Totuși, ea subliniază că „sistemul Coldea” a avut un rol major în distrugerea vieții sale.

„Am fost o victimă a sistemului Coldea. Am stat trei ani și jumătate departe de copilul meu”, susține Elena Udrea.

Aceasta a mai spus că în România s-a construit un „stat paralel” cu sprijin extern: „Nu a fost un plan românesc, ci unul venit din afară, asta e clar.”

Elena Udrea acuză în continuare „statul paralel” și „sistemul Coldea”, dar spune că vrea să privească înainte și să își crească fiica fără umbrele trecutului. Aceasta consideră că a plătit un preț dureros, stând ani întregi departe de copilul său.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii
  • a fost o „victima ” a botanismului din romanica . traducere : a luat bot de la cine nu trebuia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 decembrie 2025
15 decembrie 2025