Prima pagină » National » Descoperire macabră la Galați: Cadavrul unui bărbat spânzurat a fost găsit într-un parc
Descoperire macabră la Galați: Cadavrul unui bărbat spânzurat a fost găsit într-un parc

Descoperire macabră la Galați: Cadavrul unui bărbat spânzurat a fost găsit într-un parc

22 apr. 2020, 14:19,
în National

Un tânăr a fost găsit astăzi spânzurat într-un parc din mijlocul orașului Galați. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

Incidentul s-a produs miercuri dimineaţă, iar cel care a anunțat Poliția a fost un trecător, care l-a văzut pe bărbatul spânzurat.

Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat că persoana decedată nu avea acte de identitate asupa sa. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morţii.

„Este un bărbat de 35-40 de ani care nu avea asupra sa acte de identitate. Se fac cercetări pentru stabilirea identităţii celui decedat şi s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Cadavrul a fost găsit dimineaţă de un trecător. Acesta a sunat la Poliţie, cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru realizarea necropsiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin.

Surse apropiate anchetei susţin că pe cadavru nu existau urme de violenţă.

Anchetatorii analizează varianta sinuciderii şi încearcă să afle cine este persoana şi ce a determinat-o să-şi pună capăt zilelor.

Sursele mai susţin că tânărul avea haine îngrijite şi că, probabil, sinuciderea a avut loc noaptea trecută sau chiar dimineaţă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bătălia pe ministere: Cum arată scheletul posibilului Executiv condus de Luca Niculescu
Viitorul Guvern condus de premierul desemnat Luca Niculescu ar putea fi alcătuit din 16 ministere, conform unei variante intens vehiculate pe scena politică. Această formulă este analizată în cadrul negocierilor purtate între principalele formațiuni parlamentare și Palatul Cotroceni, având ca scop stabilirea unei majorități solide în Parlament. Noul Executiv se prefigurează a fi o combinație […]
Bătălia pe ministere: Cum arată scheletul posibilului Executiv condus de Luca Niculescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
09 octombrie 2026
09 octombrie 2026