Prima pagină » National » De-a râsu’-plânsu’! Trei hoți, arestați după ce au uitat la locul faptei declarațiile pe proprie răspundere
De-a râsu'-plânsu'!  Trei hoți, arestați după ce au uitat la locul faptei declarațiile pe proprie răspundere

De-a râsu’-plânsu’! Trei hoți, arestați după ce au uitat la locul faptei declarațiile pe proprie răspundere

28 apr. 2020, 21:00,
în National

Lucrurile nu am mers prea bine pentru trei hoți din Franța. Chiar dacă au reușit să fugă, au fost imediat prinși de către autorități, pentru că au pierdut la locul faptei declarația pe proprie răspundere. Trei hoți ghinioniști au încercat să jefuiască o cramă de vinuri din regiunea Bordeaux, Franţa. Însă norocul nu a fost de parte lor. Totul s-a petrecut vinerea trecută, când cei trei hoți au mers la o cramă din regiune cu scopul de a fura. În timp ce doi dintre ei au distras atenţia proprietarului de vinuri, al treilea a mers în camera unde se afla casa de marcat.

Însă toată operațiunea a mers prost, în casa de marcat au găsit doar 40 de euro, au fost demascaţi de vânzătorul care a reuşit să-i pună pe fugă, iar în grabă, cei trei au pierdut declaraţia pe proprie răspundere necesară pentru a ieşi din casă pe timp de izolare. Astfel, atunci când autoritățile au fost chemate nu au întâmpinat mari greutăți îi ai găsi, doar au mers la adresa indicată în declarație și au reușit să îi prindă. Cei trei bărbați în vârstă de 36, 41 şi 45 au fost arestați și o să fie judecaţi la Curtea Penală din Bordeaux

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Cristela Georgescu, audiată la DIICOT ca martor în dosarul lui Călin Georgescu. Procurorii verifică traseul banilor
Cristela Georgescu a fost audiată marți, 6 octombrie, la DIICOT, în calitate de martor în dosarul în care soțul său, Călin Georgescu, este arestat preventiv. Cristela Georgescu a ajuns marți dimineață la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, unde a fost chemată de procurori în calitate de martor în dosarul […]
Cristela Georgescu, audiată la DIICOT ca martor în dosarul lui Călin Georgescu. Procurorii verifică traseul banilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
06 octombrie 2026
06 octombrie 2026