Prima pagină » Actualitate » Corina Crețu, numită președinte interimar la AMEPIP, agenția care va controla companiile de stat
Corina Crețu, numită președinte interimar la AMEPIP, agenția care va controla companiile de stat

Corina Crețu, numită președinte interimar la AMEPIP, agenția care va controla companiile de stat

21 oct. 2024, 21:00, 1 ,
Redacția BZI în Actualitate

Fostul europarlamentar şi comisar european Corina Creţu a fost numită marți președinte interimar la AMEPIP, super-agenția care va controla companiile de stat, printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu și publicată în Monitorul Oficial.

Corina Crețu va conduce agenția până când Guvernul va finaliza procedura de selecție a noilor șefi, procedură fără de care România riscă să piardă o parte din banii din PNRR.

Corin Crețu a confirmat informația

Surse guvernamentale au precizat anterior pentru Economedia și G4Media că fostul europarlamentar va prelua interimar conducerea AMEPIP, iar Corin Crețu a confirmat informația.

Decizia privind numirea Corinei Crețu în funcția de președinte interimar al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) a fost publicată marți în Monitorul Oficial.

Pentru aceasta, actualul președinte interimar al AMEPIP, Ciprian Cătălin Hojda, a fost eliberat din funcție, fiind numit pe poziția de vicepreședinte interimar al AMEPIP, tot până la finalizarea procedurii de selecție competitivă a noii conduceri a acestei agenții.

Și aceste măsuri au fost luate prin două decizii care au fost semnate marți de premier și publicate în Monitorul Oficial.

Unul dintre cele șase jaloane pe care România nu le-a îndeplinit corespunzător pentru a primi cea de-a treia cerere de plată în valoare de două miliarde euro din PNRR vizează problemele legate de procedura de selecție la AMEPIP, care funcționează în subordinea Guvernului.

Cum și-a dat demisia conducerea AMEPIP în urma observațiilor de la Bruxelles

În luna iulie din acest an, toată conducerea AMEPIP, respectiv președintele Mihai Precup și vicepreședinții Ciprian Hojda și Victor Moraru au demisionat în urma neregulilor semnalate de Comisia Europeană privind procedura de selecție a acestora.

Demisiile au venit după ce Economedia.ro a prezentat o scrisoare de observații a Comisiei Europene, care atenționa asupra unor nereguli la procesul de numire a conducerii AMEPIP.

Victor Moraru a participat la selecția membrilor comisiei care ulterior urma să îl numească în funcția de vicepreședinte AMEPIP, ceea ce duce la incompatibilitate și conflict de interese.

Astfel, înainte să fie ales vicepreședinte AMEPIP, Moraru era director în cadrul Secretariatului General al Guvernului. În această calitate, el a prezidat comisia de selecție a celor doi reprezentanți ai mediului academic, parte a comisiei de experți independenți (cinci persoane în total) pentru selectarea președintelui și a vicepreședinților AMEPIP.

Doi dintre cei care au demisionat, numiți din nou la conducerea interimară de Ciolacu
Ulterior, premierul Marcel Ciolacu i-a numit din nou pe Ciprian Hojda și Victor Moraru la conducerea AMEPIP pentru a asigura interimatul, premierul subliniind că niciunul dintre ei nu se va mai regăsi în noua conducere care va fi aleasă în urma unui nou proces de selecție în acord cu cerințele Comisiei Europene.

Întrebat de HotNews.ro de ce i-a numit din nou la vârful AMEPIP pe acești oameni, premierul Marcel Ciolacu a susținut că a respectat exact observațiile venite de la Bruxelles.

„Comisia Europeană a spus că procedura făcută de SGG nu a fost corectă. Am promis Comisiei Europene că niciunul din cei care au participat înainte nu o să mai participe la selecție, dar interimatul trebuia continuat de către cineva. Buni-răi, cum au fost aleși, ei au continuat interimatul”, a declarat luni Marcel Ciolacu.
Acesta a mai spus că într-o lună și ceva se va termina selecția în baza ordonanței 109 și că niciunul dintre vechii lideri ai AMEPIP nu vor mai face parte din noua conducere a acestei agenții care va controla toate companiile de stat.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului susține că cei doi „aveau cea mai mare expertiză în domeniu”
Și Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a explicat luni înainte de începerea ședinței, motivele numirii celor doi la conducerea AMEPIP.

„Pentru conducerea provizorie a AMEPIP, până la selectarea unei noi conduceri, au fost numiți cei care aveau cea mai mare expertiză în domeniu și anume cei care au făcut deja parte din conducere vreme de 7 luni cât AMEPIP a fost funcțională”, a declarat Mihai Constantin.
Potrivit acestuia, Comisia Europeană nu a reproșat că aceștia nu ar fi avut expertiza necesară, ci doar că a fost viciată procedura de selecție.

Între timp, Victor Moraru a fost numit membru în directoratul Transelectrica.

Bugetul.ro
Ilie Bolojan, dator vândut la stat. Cum a reușit să scape fostul președinte interimar de afacerea care aproape că l-a adus la sapă de lemn
redactia.ro
EXCLUSIV Reacția emoționantă a fetiței Elenei Udrea atunci când a aflat că pedeapsa mamei sale i-a fost redusă. Adrian Alexandrov, detalii neștiute despre familia sa
Bugetul.ro
Moartea milionarului din Pipera a lăsat în urmă o companie care deține numeroase imobile în toată Capitala. Cine a fost Mario Felice, fondatorul Nusco
a1.ro
Descoperire înfiorătoare în „Peștera Sângeroasă”. Ce se întâmpla aici pe vremea civilizației mayașe
Playtech.ro
Gestul rar făcut de Ilie Bolojan. Ipostaza neașteptată în care a fost surprins la Aeroportul Otopeni. Românii au fost uimiți
observatornews.ro
Criminalul Teodorei Marcu s-a sinucis, în timp ce poliția era pe urmele sale. Imagini de la intervenție
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Câți bani fac românii din culesul acestei plante. Sumele sunt incredibile
realitatea.net
Președintele, sub PAZĂ permanentă. Măsuri stricte de SECURITATE pentru Nicușor Dan și familia sa
SportpeSurse
Ilie Bolojan i-a lăsat un bilețel lui Nicușor Dan pe care i-a scris o dată și cel mai mare eveniment care a marcat România
Playtech.ro
Testul simplu care îți arată dacă telefonul te ascultă. Experții în securitate cibernetică arată cum poți afla adevărul în câteva minute
Dailybusiness.ro
Nicușor Dan merge la Salina Praid. Vizită în mijlocul tensiunilor după inundații și evacuări
RomaniaTV
BREAKING NEWS! A fost transportat de urgență la spital! A făcut AVC!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
MApN, anunț important, de ultimă oră, care îi vizează pe toți românii. Ce urmează să se întâmple
redactia.ro
Imaginile momentului! Cum au fost săltați Nicușor Dan și iubita sa de către jandarmi și băgați în dubă
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
31 mai 2025
31 mai 2025