Prima pagină » Actualitate » Alexandru Rafila: „Vaccinul antigripal va preveni co-infecţia cu virusul gripal şi cu noul coronavirus, în toamnă sau în iarnă”
Alexandru Rafila: „Vaccinul antigripal va preveni co-infecţia cu virusul gripal şi cu noul coronavirus, în toamnă sau în iarnă”

Alexandru Rafila: „Vaccinul antigripal va preveni co-infecţia cu virusul gripal şi cu noul coronavirus, în toamnă sau în iarnă”

07 apr. 2020, 15:30,
în Actualitate

Vaccinul antigripal va preveni co-infecţia cu virusul gripal şi cu noul coronavirus, în toamnă sau în iarnă, a declarat, marţi, Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

„Vaccinul care probabil o să fie extrem de solicitat în acest an este vaccinul gripal, care, dincolo de faptul că previne gripa sezonieră, va preveni ceva care este extrem de îngrijorător: co-infecţia, în toamnă sau în iarnă, cu virusul gripal şi cu coronavirus. Nu este o glumă, este o posibilitate şi, din această cauză, cred că ar trebui să acţionăm acum, nu să aşteptăm să ajungem iar în situaţia în care numărul mare de îmbolnăviri de gripă generează un interes pentru vaccin, în momentul în care vaccinul nu mai este disponibil”, a spus medicul Alexandru Rafila, marţi, la un site de ştiri.

Reprezentantul României în Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a atras atenţia că, în contextul pandemiei cu noul coronavirus, este nevoie de o lege a vaccinării.

„Acum ne găsim în situaţie foarte dificilă, o urgenţă de sănătate publică majoră – infecţia cu noul coronavirus – şi toate speranţele legate de controlul acestei infecţii din toate ţările se referă la găsirea unui vaccin care să oprească lanţul transmiterii. În acest context, aş vrea să aduc în dezbatere o problemă de sănătate publică care frământă România în subsidiar, se referă la programul naţional de vaccinare, la îmbunătăţirea lui şi la adoptarea unei legi a vaccinării care să ajute la atingerea ţintelor OMS – de 95% acoperire vaccinală pentru principale atingene sau vaccinuri, pentru publicul larg, care sunt incluse în acest program”, a explicat Rafila.

Medicul a menţionat că în România, în ultimii 10 ani, a scăzut în mod constant acoperirea vaccinală, adăugând că există pericolul reapariţiei unor boli care erau considerate eliminate, precum difteria, tusea convulsivă sau rubeola.

„Dacă va apărea un vaccin care să reuşească să elimine infecţia cu noul coronavirus ca ameninţare la nivel global, cred, sunt convins că foarte multă lume îşi va schimba opinia referitoare la vaccinuri şi oamenii vor fi mult mai deschişi să apeleze la acest serviciu clasic de sănătate publică, care este cel care a dus, până la urmă, la sute de milioane de vieţi economisite şi la creşterea speranţei de viaţă în ultimul secol”, a subliniat Rafila.

Alexandru Rafila a mai spus că vaccinarea este o oportunitate şi pentru persoanele adulte şi pentru vârstnici, menţionând că, în plină pandemie cu noul coronavirus, există o recomandare expresă ca persoanele vârstnice să fie vaccinate împotriva infecţiilor pneumococice.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO PSD pune condiții înainte de vot: Decizia privind premierul desemnat depinde de măsurile economice
PSD decide votul pentru Guvernul Niculescu în funcție de programul economic propus, a anunțat Claudiu Manda. Tensiunile din scena politică ating un nou prag înaintea rundei decisive de discuții pentru formarea noului executiv. Decizia social-democraților de a susține sau nu cabinetul propus de premierul desemnat Luca Niculescu depinde de măsurile pe care acesta le va […]
PSD pune condiții înainte de vot: Decizia privind premierul desemnat depinde de măsurile economice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
07 octombrie 2026
07 octombrie 2026