Prima pagină » Sport » A murit fostul portar Iuliu Uțu
A murit fostul portar Iuliu Uțu

A murit fostul portar Iuliu Uțu

01 nov. 2019, 13:57,
în Sport

Este doliu în fotbalul din România. Fostul portar Iuliu Uţu a a murit în această dimineață, iar oficialii clubului Dinamo București au transmis un mesaj emoționant în memoria sa. Fostul sportiv avea 83 de ani, împliniți în urmă cu două luni, pe 4 septembrie.

Fostul portar Iuliu Uțu a murit la vârsta de 83 de ani

„A murit Iuliu Uțu. Dumnezeu să-l odihnească!

Fostul portar dinamovist Iuliu Uțu, component al echipei cu care Dinamo a câștigat patru titluri consecutive de campioană a României, din 1962 în 1965, a decedat în această dimineață.

Iuliu Uțu împlinise 83 de ani în urmă cu două luni, pe 4 septembrie.

Clubul din Ștefan cel Mare și suporterii sunt alături de familia fostului portar dinamovist în aceste clipe de tristețe.

Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, este comunicatul emis de clubul Dinamo București pe pagina oficială de Facebook.

Iuliu Uţu a câştigat patru titluri consecutive de campioană a României cu Dinamo, începând cu 1962 până în 1965.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Luca Niculescu anunță când merge în Parlament pentru votul de învestitură. „Cred mai mult că va trece decât că nu va trece”
Luca Niculescu estimează că are șanse mari să formeze Guvernul și anunță că vrea să ceară joi votul de învestitură în Parlament. Ilie Bolojan susține un acord politic între partide. Premierul desemnat Luca Niculescu spune că este optimist în privința formării noului Guvern și anunță că intenționează să ceară joi votul de învestitură în Parlament. […]
Luca Niculescu anunță când merge în Parlament pentru votul de învestitură. „Cred mai mult că va trece decât că nu va trece”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
14 octombrie 2026
14 octombrie 2026