Ziua mondială a prematurităţii la Maternitatea “Cuza Voda” din Iași. Zeci de copii își spun poveștile – GALERIE FOTO
Astăzi, 17 noiembrie, la Maternitatea “Cuza Voda” din Iași are loc un eveniment pentru micuții care au fost născuți prematur. Aceștia sunt considerati adevarați luptători si supraviețuitori.
Acest demers a devenit tradiție începând cu anul 2016, conducerea spitalului împreună cu echipa de specialiști din cadrul Secției II Neonatologie a decis să marcheze această zi și prin organizarea unei conferințe cu invitați surpriză.
“Este un moment emoționat pentru spitalulul nostru. Am o recunostință si o apreciere maximă pentru colegii mei. Este de fapt ziua copiilor asa că vă urez la multi ani”, a declarat managerul Robert Dâncă.
Cel mai mic prematur născut în aceasta perioadă la Sectia de Neonatologie II, a Spitalului Clinic de OG Cuza Vodă, un luptător și un supraviețuitor care a beneficiat de profesionalismul si implicarea totală a echipei de specialiști, a cântărit la naștere 520 de grame.
“Noi trăim o poveste, micul prinț, a fost o dată ca niciodată. Doamna prof. Stamatin care și-a dedicat viata să înființeze sectia de ATI. Neonatologia fără echipă nu se poate face. Acesti copii au luptat. Fără Dumnezeu nu se poate face nimic”, a spus dr. Anca Bivoleanu.
Invitații speciali au fost copiii care au fost născuți prematur dar care au reușit sa învingă această luptă. Acum sunt adulți perfect sănătoși.
“Nu-mi amintesc foarte multe, însă din telefoanele pe care le-am dat medicilor mi-am dat seama cât de importat a fost să lupte pentru mine ca să ajung cine sunt și cât de importantă este fiecare viață. Sper să faceți în continuare mai multe vieți fericite și mai multe mame fericite”, a declarat un adolescent de clasa a VIII-a.
“A fi prematur nu este un defect este o binecuvântare. Am aflat că am fost prematur la 6 ani, din poze. Toți copiii râdeau că eram cel mai mic și cel mai slab. Le-am spus că sunt prematur și că m-am născut la 7 luni. Calitățile mele prematur le-am descoperit pe parcusul vieții. Sunt în clasa a VIII-a și dacă am trecut prin moarte pot trece si de acest examen”, a mărturisit un adolescent de clasa a VIII-a.